nu se turbură decât numai atunci când un obiect străin vine a opri mersul pacific şi măreţ... Libertatea merge cu fruntea senină la lumina zilei şi în faţa tuturor. Niciodată din libertate nu naşte tirania, căci niciodată acei care exercită tirania n-au putut fi oameni liberi... Totdeauna când tirania se exercită asupra unor popor, se naşte libertatea, şi cu cât tirania a fost mai mare, cu atât libertatea este mai violentă.
Eugeniu Carada
De la o anumită vârstă, nu mai poţi să ştii exact tot ce zboară, în schimb, ştii exact că nu tot ce zboară se mănâncă.
Beatrice Vaisman
Când lumina din lăuntrul tău o vei dărui şi altora, acea lumina se va întorce, înzecit, in sufletul tău.
Aneta Timplaru Horghidan
Am fost un alb sărac, fără nicio sclipire, fără nicio vrajă, dar niciodată nu mi-a fost ruşine de nimic.
Eminem
E foarte greu sa ai ceva cu adevarat,sa-l capeti sau sa-l cuceresti. Mai mult ne inchipuim ca posedam,decat posedam.
Mircea Eliade
Prin spaţiu Universul mă cuprinde şi mă înghite ca pe un atom, prin gândire eu înţeleg lumea.
Blaise Pascal
Prostul cu diplomă crede că e deştept.
Dorel Schor
Nu contează începutul, totul depinde de sfârşit.
Alison Lohman
Noiembrie îi găsi pe toţi obosiţi de aşteptare şi doritori de un fapt nou...
Mihail Sebastian