acelaşi mod în care suntem convinşi că un scaun există. Oamenii care nu cred sau nu sunt convinşi că dumnezeu există, îşi închipuie că credinţa este un lucru imposibil pentru ei. Nu e aşa. Oamenii care se îndoiesc pot avea o credinţă mare, deoarece credinţa ţine de ceea ce faci, nu de ceea ce gândeşti. De fapt, cu cât mai mult te îndoieşti, cu atât mai eroică este credinţa ta.
Max Lucado
Iubirea e un vas de lut în care se păstrază o comoară, sau se pune un pumn de ţărână din care va creşte un spin.
Girel Barbu
Vrei să mă cunoşti? Atunci nu-mi privi insistent chipul şi nu-mi pune etichete definitive după ce m-ai ascultat rostind doar câteva cuvinte.
Irina Binder
Dacă i-am mulţumi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face pentru noi, nu am mai avea timp să ne plângem.
Richard Wurmbrand
Modestia e podoaba omului: stă bine oricui, totuşi, ea e de două ori mai mare la acela care ar fi în drept să se mândrească.
Friedrich Ruckert
Când totul pare a-ţi fi împotrivă, aminteşte-ţi că avionul decolează împotriva curentului, nu pe direcţia lui.
Henry Ford
Poţi să îţi revii dacă ai alunecat cu un picior, sunt şanse să nu îţi revii niciodată însă, dacă ai alunecat cu limba.
Benjamin Franklin
Dacă prima zi a lunii iulie este ploioasă, va ploua vreme de încă patru săptămâni.
Woody Allen
E bine pentru că e legal, sau e legal pentru că e bine?
Dorel Schor