va creşte. Tot timpul investeşte în tine, mai mult ca în orice altceva. Şi orice investiţie în tine trebuie să servească vocaţiei. Dezvoltă-ţi permanent abilităţile şi pe măsură ce îndeplineşti câte un obiectiv, pe măsură ce faci câte un pas, ţi se vor revela paşii următori. Acum nu te ajută cu nimic să vezi întreg tabloul ci doar sarcina ce o ai de îndeplinit în prezent.
Ştefan Marinescu
Regulile sunt pentru copii. Viaţa înseamnă război, iar în război, singura crimă este să pierzi.
Joe Abercrombie
Banii sunt ca bălegarul - dacă nu sunt aruncaţi în stânga şi în dreapta, nu aduc niciun folos.
Francis Bacon
Fiţi precum promontoriul de care se izbesc valurile şi care rămâne neclintit, cu toată furia apei ce-l înconjoară.
Marc Aureliu
Cuvintele feroce ce vin de la un înţelept muşcă, dar nu te otrăvesc; chiar şi muşcătura acestuia este vindecătoare.
Mooji
Viaţa merge în ritm viu. Noi am rămas la carul cu boi.
Corneliu Berbente
Atunci când auzi vorbindu-se de bine despre un prieten, spune-i.
H. Jackson Brown Jr.
Înainte de a săvârşi ceva, e trebuitoare o înţeleaptă chibzuinţă; dar de îndată ce ai chibzuit adânc, trebuie o grabnică înfăptuire.
C.C. Sallustius
Nasul ţinut, numai, pe sus, ajunge rât.
Gheorghe Mihail