Războiul împotriva terorismului este o minciună. După trei săptămâni de bombardamente, nici un singur terorist
nu a fost capturat sau ucis în Afganistan. În schimb, una din cele mai sărace naţiuni din lume a fost terorizată de cea mai puternică, într-o asemenea măsură încât piloţii americani, care au cam epuizat ţintele militare suspecte, distrug acum case de chirpici, un spital, depozite ale Crucii Roşii şi camioane care transportă refugiaţi.
John Pilger
Pentru a trăi liber şi fericit, trebuie să-ţi sacrifici plictiseala. Nu este întotdeauna un sacrificiu uşor.
Richard Bach
La început, englezii au fost foarte surprinşi de nerespectarea Convenţiei de la Haga. Dar din 1916, au folosit cel puţin otrava, ca şi noi.
Otto Hahn
Numai după ce întâmplările s-au produs se poate spune că a fost vorba de predestinare. De ce oare?
Vasile Gavrilescu
Noi putem să înfăptuim arta teatrală numai în măsura în care ea este apreciată. Mă rog, acum aprinde lumea televizorul, e altceva.
Mircea Albulescu
Femeia poartă pică unui bărbat mai mult pentru ceea ce ar fi putut să fie şi n-a fost, decât pentru ceea ce a fost şi a dezamăgit-o.
Ion Minulescu
Partea bună a vieţii se consumă înaintea bătrâneţii.
Harry Ross
Unele lucruri sunt atât de importante, încât omul trebuie să le descopere singur.
Paulo Coelho
Dintre toate cuvintele triste, pronunţate sau scrise, cele mai triste sunt acestea: "S-ar fi putut întâmpla".
Mihai Leonte