spre a-şi găsi confirmarea, să aştepte evenimente ulterioare) constă în faptul că contextul psihic actual ne este necunoscut sau este inaccesibil investigaţiei noastre. Interpretarea are în acest caz doar valoarea unei simple prezumţii căreia nu-i acordăm prea mare importanţă. Mai târziu survine un fapt care arată că prima interpretare era justificată.
Mihai Enachi
Atunci când, în cele din urmă, te întorci în oraşul tău de origine, descoperi ca nu-ţi lipsea vechea ta casă, ci copilăria ta.
Sam Ewing
Sublimul şi ridicolul sunt atât de apropiate, precum Scilla de Caribda. Te aventurezi printre ele numai din ignoranţă!
Constantin Răduţ Argetoaia
Antologiile ne dezamăgesc mereu: atunci când găsim ceea ce căutăm, pentru că îl cunoşteam deja. Şi când nu-l găsim, pentru că lipseşte.
Giuseppe Pontiggia
Progresul este imposibil fără schimbare, iar cei care nu îşi pot schimba mentalitatea, nu pot schimba nimic.
Ionuţ Caragea
Când dăruieşti bucurie, scapi de necazuri.
Betty Marcovici
Ai nevoie de un bărbat, cu care să mergi în iad.
Tuesday Weld
Bărbaţii pot fi capul casei, dar femeile sunt gâtul şi pot întoarce capul în orice direcţie doresc.
Lainie Kazan
Îngerul păzitor este fratele nevăzut al fiecăruia dintre noi.