avut timp să se lovească şi pe el cu cuţitul, evitând astfel moartea pe stâlpul supliciului. De altfel, acest amănunt îl interesa prea puţin pe Levi, dăbilarul de altădată. Lui nu-i păsa cum va muri. Un singur lucru voia el: ca Yeshua, care în viaţa lui nu făcuse nici cel mai mic rău nimănui, să scape de cazne.
Mihail Bulgakov
Avea o mină veselă când a intrat în mină, şi o mină tristă, când a ieşit din mină.
Janet Nică
Victoria va merge în pas de atac. Vulturul cu culorile imperiale va zbura din clopotniţă în clopotniţă, până la turlele catedralei Notre-Dame.
Napoleon Bonaparte
Oamenii îşi relevă calităţile reale doar puşi în situaţii extreme, când sunt ori foarte sus, ori foarte jos pe scara socială.
Emil Dogaru
Spiritul liber, independent care nu se supune nici unei dogme şi nu se va decide în favoarea vreunui partid, nu-şi are loc pe Pământ.
Stefan Zweig
Din lipsă de prudenţă, cazi în lipsă de curaj.
Ioan Frenţescu
Am o vedere atât de slabă, încât mă pot duce la întâlnire cu oricine.
Garry Shandling
Gândurile trăiesc. Ele sunt la fel de solide în lumea lor ca şi o piatră în lumea fizică.
Swami Shivananda
Cât de puţine lucruri se pot face sub spiritul fricii.
Florence Nightingale
Banii nu aduc fericirea... Şi ce, lipsa lor o aduce?
Nae Cernăianu