Treceți la conținutul principal

Tensiunea interioară produsă de conştiinţa tragică e nu numai cea mai fecundă, credem, dintre toate

tensiunile sufleteşti de care dispunem. Ea face posibilă cea mai mare concentrare a acestor forţe, şi poate şi concentrarea forţelor vitale extraordinare. Pasiunile mari sunt creatoare în gradul pe care-l ştim - creatoare de ceea ce numim bine şi de ceea ce numim rău - datorită faptului că sunt, în fond, astfel de concentrări de forţe sufleteşti.
D. D. Roşca

Să nu-ţi pese de ce cred alţii. Viaţa te este ca o carte închisă din care ei văd doar titlul. Adevărul îl cunoşti doar tu.
Hrisostom Filipescu

Nu am nici o îndoială că o parte a destinului rasei umane, în evoluţia sa treptată, este a renunţa să mai mănânce animalele.
Henry David Thoreau

Tragedia nu este că viaţa se termină prea repede ci că aşteptăm prea mult până să o începem.
W.M. Lewis

În momentul în care respingi principiul crescător al vieţii, accepţi principiul static al morţii.
Herbert Harris

Multora, le admir, într-adevăr, şi lor, semnătura, precum lui Eminescu, dar nu le găsesc niciunde opera.
Gheorghe Culicovschi

Iubesc simplu, nespectaculos, şi nu mint.
Ada Milea

Teatrul a intrat în Epoca Femeii.
George Bernard Shaw

Oamenii - călătorii clandestini din visurile cu destinaţia: fericire.
Ionuţ Caragea

Gemeoss

Am dat examenul de admitere la institut, secţia de cinematografie, în 1952. Poeziile

le-am spus fără să fiu emoţionat. Am fost admis. În prima zi de facultate mi s-au restituit însă actele – ele avuseseră mai puţin noroc decât mine, nu fuseseră admise. Marian Popescu În lupta sălbatică pentru existenţă, noi dorim să avem ceva ce durează aşa că ne umplem minţile cu gunoaie şi fapte în speranţa stupidă că ne putem păstra locul. Oscar Wilde O rochie este ca un gard din sârmă ghimpată... Protejează interiorul, fără a restricţiona priveliştea. Sophia Loren Nu toată lumea ajunge vedetă. Statutul de vedetă, nu uitaţi, vine şi din acel ceva unic pe care îl are artistul debutant. Casa de discuri nu poate muta munţii din loc - dar asta nu înseamnă că nu încearcă. Girel Barbu O idee fixă triumfă întotdeauna. Mircea Eliade

Piaţa e matură şi consumatorul e pregătit iar vedetele au un capital imens

de imagine ce poate fi transformat în sume colosale. Din păcate, la fel ca în cazul aurului, valorificarea resurselor autohtone e complicată. Octavian Coifan Pentru că manuscrisul îmi înveleşte scoarţa cerebrală şi bolta-nstelată îmi înveleşte manuscrisul, şi fiecare cuvânt se leagă, în sus şi-n jos, de-un neuron şi de-o stea. Vasile Culidiuc Moartea este o clipire care are plăcerea de a vandaliza totul! Gabriel Petru Băeţan Când în planul mental succesul cu consecvenţă se proiectează, realitatea însăşi se metamorfozează şi în nuanţe vii se colorează. Michelle Rosenberg Viciile mari se instalează comod în sufletele mici. George Budoi Se ştie doar că, în general, pasiunea nu poate fi făcută să cedeze prin raţiune, ci prin constrângere. Căci omul virtuos, adică cel ce trăieşte pentru frumosul moral, se va supune raţiunii, pe când cel vicios, care nu aspiră decât spre plăcere, trebuie constrâns prin suferinţă, ca un animal la jug. De aceea se şi spune că pedepsele aplicate ...

La îngrijirea unei grădini; deşi te-ai rugat la începutul lucrului, este bine ca

pe parcurs să păstrezi în minte faptul că te afli în prezenţa lui Dumnezeu şi că doar pentru El lucrezi, iar la sfârşitul lucrului să-I mulţumeşti că te-a ajutat. Johhanes Eckhart Imaginaţi mereu un deznodământ fericit, soluţionarea problemei cu care vă confruntaţi, trăiţi pe deplin şi cu anticipaţie bucuria reuşitei, căci orice vă imaginaţi sau simţiţi va fi acceptat şi realizat de către subconştient. Joseph Murphy Iubiţi-vă şi ţineţi-vă de mână, cum se ţin amintirile de sufletul omenesc. Valeria Mahok La începutul ei a fost Adam; la sfârşitul lui va fi Eva. Costel Zăgan Atât la naşterea, cât şi la moartea unei lumi, primul scâncet este al poeţilor. Vasile Ghica

Soarele răsare la fel, pentru toţi şi apune tot la fel, pentru toţi,

însă, nu străluceşte la fel... pentru toţi. Viorel Vintila Nevoia ca persoanele defecte să fie împiedicate să aibă urmaşi la fel de defecţi este o cerinţă a raţiunii şi, dacă este sistematic realizată, reprezintă cel mai uman act al umanităţii. Va salva milioane de nefericiţi de la suferinţe nemeritate şi va duce la îmbunătăţirea sănătăţii în general. Claudiu Dumea Viaţa mea este un film dublat, prost montat, prost interpretat, prost ajustat, o eroare, în mare. Traian Abruda Frumoşi copii, cu poezii aduceţi în lume delicioase bucurii! Michelle Rosenberg Întotdeauna am fost catolic şi aşa voi rămâne pentru totdeauna. Adolf Hitler Dacă nu te-ai plânge, nici boala nu te-ar găsi. Cornel Stelian Popa Vă asigur că o să ascult tot ce s-a spus aici, chiar dacă n-am fost de faţă. George W. Bush Moarte este o altă faţetă a timpului. David Boia Nu sunt sigur de nimic. Certitudinea e duşmanul perfid al adevărului. Gesualdo Bufalino

După ce William Herschel a descoperit planeta Uranus, matematicienii i-au determinat orbita şi i-au calculat

poziţiunea pentru viitor. Alexis Bouvard, rival în calcul al lui Laplace, a publicat tabele de mişcări ale acestei planete, întemeiate pe obsevaţiunile făcute de diferiţi astronomi, cari o priviseră înainte ca ea să fie descoperită de Herschel, fără să ştie că privesc o planetă. Uranus însă nu urma exact calea indicată de Bouvard şi atunci acest astronom înlătură observaţiunile făcute înainte de Herschel. John Herschel Când porneşti de la zero, îţi este mai uşor să rămâi aşa. Victor Martin Dacă vrei să bei lapte, nu faci steakuri din vaca respectivă. Dorel Schor Cât de mare trebuie să fie miza pentru ca tu să faci lucrurile pe care spui că ţi le doreşti? Pera Novacovici Când critica vine din partea cuiva pe care nu-1 respecţi, ignoră-l şi continuă-ţi drumul. Herbert Harris Trăim într-un timp când nu avem timp să pierdem timpul. Octavian Paler Dacă stăm şi ne gândim, Domnul Isus niciodată nu a jucat teatru. George Cornici Când în loc să mergi te târăşti, de ce te mi...

Prin şarlatanii şi vorbe goale, oamenii trebuie sustraşi pentru ca să nu poată

gândi cu mintea lor proprie. Oratorii politici instruiţi de Iluminaţi trebuie să bată atâta monedă pe conceptele de libertate şi democraţie, încât oamenii să fie dezgustaţi de discursuri de orice nuanţă politică ar fi ele. Ideologia Iluminaţilor însă trebuie să le fie inoculată necontenit. Masele sunt oarbe, nesocotite şi lipsite de critică, deoarece nu au ce căuta în treburile statului. Ele trebuie stăpânite făcându-li-se dreptatea cuvenită, dar extrem de sever şi cu brutalitate. John Ruskin Destin de frizer: un chel a câştigat două mandate succesive de preşedinte... la mustaţă. Constantin Ardeleanu Am spus că nu vreau să-mi petrec mare parte din viaţă în pensiuni, dar am verificat şi toate au fost redecorate. Sunt nişte locuri minunate în care poţi sta şi m-am gândit mai bine şi acolo aş vrea să fiu. Eugenia Calancea A fi naiv e o calitate pentru cei buni şi un defect pentru cei răi. Bernardo Pasotti Nu-ţi face iluzii când se interesează unii de tine, lor chiar nu le pasă...

Este posibil şi foarte corespunzător să doriţi să mă întrebaţi cum anume vom

rezolva impasul periculos şi tot mai accelerat creat de politicienii care se opun lumii şi de dogmele ideologice. Eu răspund: se vor rezolva cu ajutorul computerului. Buckminster Fuller Sufletul nostru este un nod de conştiinţă care poartă în el seminţele karma-ei, amintiri şi dorinţe. Devenind conştienţi de manifestarea acestor seminţe, putem deveni un generator conştient al propriei noastre realităţi. Deepak Chopra Dacă înţelegem activităţile lucrurilor, vom cunoaşte toate principiile care le fac să fie ceea ce sunt. Wang Pi Didactica nu are ce căuta pe băncile artei. Vasile Ghica Iraţionalitatea unui lucru nu este un argument al inexistenţei sale, ci o condiţie a sa. Friedrich Nietzsche

Să râzi des şi mult; să câştigi respectul oamenilor inteligenţi şi afecţiunea copiilor; să câştigi

aprecierea criticilor oneşti şi să înduri trădarea prietenilor falşi. Să apreciezi frumuseţea, să găseşti ce e mai bun în ceilalţi; să laşi în urma ta o lume mai bună, fie printr-un copil sănătos, o grădină îngrijită sau o condiţie socială emancipată; să ştii pur şi simplu că cineva a respirat mai uşor doar pentru că tu ai trăit. Asta înseamnă să ai succes. Ralph Waldo Emerson Trandafirul nu întreabă "de ce?"; el înfloreşte "pentru că înfloreşte", şi nu ţine cont de el însuşi, sau dacă cineva îl priveşte. Angelus Silesius Era inevitabil ca Iisus Hristos să fie crucificat. De asemeni, era inevitabil ca El să revină la viaţă. Hugh Richard Lawrie Sheppard Suntem destul de slabi pentru cât de mult am evoluat. Nu ne mai dăm timp, ne supunem unei viteze incre­dibil de mari. Uităm de suflet. Tudor Chirilă Ceea ce se spune despre tine în lipsa ta reprezintă reputaţia pe care o ai în cadrul comunităţii. E.W. Howe Adevărul doare întotdeauna, dar, dacă vrei să t...

Să prelungim la infinit viaţa frumosului, a dragostei şi a fericirii, departe de lumea nesincerităţii,

a falsităţii umane. Sentimentele noastre nobile nu pot deveni mărfuri ale televiziunii comerciale. Forţa armoniei stă numai în noi. Gândurile noastre curate sunt intime, personale şi au putere afectivă imensă, înnobilându-ne reciproc. Traian Demetrescu Viaţa copiilor să fie cumpătată, veştmintele lor simple. Seneca Simplitatea şi adevărul în artă sunt singurele condiţii ale frumosului. Christoph W. Gluck Cântecele unei mame alină durerile unui copil căruia-i cresc dinţii. Balzac Nu lăudaţi soarele, el există şi fără noi. Boris Marian Mehr E o prostie să dai sfaturi, iar să dai sfaturi bune e de-a dreptul catastrofal. Alexandru Stănescu Când te bagi în praful de cărămidă devii roşu. Goethe Focul, odată stins, nu se aprinde din nou. Fran Walsh Câte unul are haz, dar nu din vina lui. Dorel Schor Bărbaţii iubesc femeia care este bună la pat. Însă nu prima dată când se culcă cu ea. Vasile Ţincaş

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar dacă n-am iubire, făcutu-m-am aramă

sunătoare şi chimval zăngănitor. Şi de aş avea darul profeţiei, şi de aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, şi de-aş avea credinţa toată, încât să mut şi munţii, dar dacă n-am iubire, nimic nu sunt. Şi toate averile mele de le-aş împărţi, şi trupul meu de mi l-aş da să-l ardă, dar dacă n-am iubire, nimic nu-mi foloseşte. Marin Moscu Prietenia, nu romantismul, ţine o căsnicie. Jandre Drmic Simti in palme indaratnicia omului batran! Marin Preda O vorbă rea răneşte mai mult decât o sabie ascuţită. Baltasar Gracian Deşteptul ştie să îndrepte o prostie, pe când prostul o ascunde. Harry Ross Nimeni n-a spus că va fi uşor şi nimeni n-a avut dreptate. Paul Constantin Credinţa nestrămutată este doar aceea care poate face faţă raţiunii în orice epocă. Allan Kardec Cu fiecare respiraţie sădesc seminţele devoţiunii. Sunt un fermier al inimii. Rumi Această legumă (sparanghelul) stârneşte plăcere atât în bărbat, cât şi în femeie. Nicholas Culpepper Erau zile când Kea...