în tine şi o redescoperi, ori nu e. Poate părea paradoxal, dar nimic şi nimeni nu te împiedică să poţi trăi şi scrie în două limbi simultan. Iar de când am început să vorbesc română cu copilul meu, ea a devenit mai puţin străină decât era când doar o scriam în cărţi. A devenit - într-un fel cu totul specific - şi o limbă paternă.
Michelangelo
Toate gândurile şi emoţiile care se nasc în noi, alături de alţi oameni, sunt o Iniţiere continuă în Sacralitatea din Cotidian.
Doina Postolachi
Sfat: nu vă lăsaţi niciodată instalaţia sanitară pe mâna unui instalator care minte de îngheaţă apele.
Ionuţ Popa
Găsim confort printre cei care sunt de acord cu noi şi evoluăm printre cei care nu sunt de acord cu noi.
Doina Postolachi
Prin rugăciune ne legăm, ne apropiem de Hristos, ne unim cu El, şi aşa vom putea învinge ispitele şi furtunile vieţii.
Adrian Făgeţeanu
La cel sărac şi noaptea-i mică.
Mihai Eminescu
Dumnezeu ţi-a dăruit o faţă, iar tu îţi faci o alta.
William Shakespeare
În fiecare dintre noi există locuri în care nu ne-am dus niciodată. Numai presând limitele le vei putea găsi vreodată.
Joyce Brothers
Universul nu îţi dă ceea ce-i ceri prin gândurile tale; îţi dă ceea ce ceri cu acţiunile tale.
Steve Maraboli
Nu slăbi planul tău prin lâncezeală şi amânare.