intermediul unor organizaţii ca Spionii, erau transformaţi, în mod sistematic, în nişte mici sălbatici imposibil de stăpânit; şi totuşi, lucrul ăsta nu trezea în ei nici un fel de dorinţă de a se revolta împotriva disciplinei Partidului. Din contră, adorau Partidul şi tot ce avea legătură cu el. Cântecele, marşurile, steagurile, mersul în excursii, instrucţia cu arme de exerciţiu, urlatul de slogane, adularea Fratelui cel Mare – toate erau pentru ei un fel de joc de-a eroii. Sălbăticia specifică vârstei le era în întregime canalizată împotriva duşmanilor Statului, împotriva străinilor, trădătorilor, sabotorilor şi criminalilor în gândire. Era ceva aproape normal pentru oamenii de peste treizeci de ani să le fie frică de proprii lor copii.
George Orwell
Timpul trebuie să ne înveţe să criticăm ceea ce el povesteşte în primele lui pagini...
Daniel Sascau
Iarna-i cel mai bogat anotimp: cumpără totul cu cecuri în alb.
Costel Zăgan
Să coafezi părul din grădină!
Guillaume Apollinaire
Istoricii spun povestea trecutului, romancierii pe cea a prezentului.
Edmond de Goncourt
Perlele spirituale nu le poartă nimeni pe braţ.
Marin Voiculescu
Nebunul de la curte face pe nebunul, dar regele face pe deşteptul.
Mircea Trifu
Când un guvern lucrează împotriva poporului, trebuie alungat cu pari şi cu pietre.
Sandro Pertini
Viermii - aceşti nepedepsiţi profanatori de morminte.
Vasile Ghica
Balanţele sunt diplomatele zodiacului.
Mariana Cojocaru