ea apărând, de data asta, tot o fată, înaltă, nu prea slăbuţă, ci bine făcută, dar nici prea grasă. Ea era şatenă, tunsă scurt, dar cu gust şi avea doi ochi mari şi albaştri. Lia şi Maria o salutară, apoi se recomandară, înţelegând, fără explicaţii inutile, că ea era cea de-a treia componentă a echipajului, deci şi ea trecuse cu bine toate cele cinci teste, chiar dacă nu obţinuse numai note maxime mereu. Aflară de la noua venită, Stela, că aceasta mai era şi chimistă, cu studii complete din întreaga chimie, organică, anorganică, atomică, nucleară sau moleculară, dar principala ei specializare o constituia medicina, deci, era doctoriţă.
Cornelia Georgescu
Chiar dacă niciodată nu vei avea nevoie de sabie, trebuie s-o porţi toată viaţa.
Elizabeth Gilbert
Capra încă n-a fătat şi iedul se joacă pe acoperiş.
Mike Farkas
Omul poate fi fiară, dar fiara nu poate fi om.
Lev Tolstoi
Punga plină cu galbeni şi femeia frumoasă să nu le arăţi.
Mihail Cruceanu
Dacă vrei pace nu trebuie să vorbeşti cu prietenii tăi, ci cu duşmanii.
Moshe Dayan
Chiar dacă te afli pe drumul cel bun, vei fi călcat dacă stai acolo pur şi simplu.
Will Rogers
Răutatea mestecă pe duşman şi se mistuie tot pe dânsa.
Nicolae Iorga
Succesul nu poate evita uşor libidoul proştilor.
Vasile Ghica
E rău ca oamenii să muncească pentru a muri bogaţi, nu pentru a trăi astfel.
Juan Luis Vives