îndărătul piscurilor înalte ale munţilor. Liniştea şi pustietatea dominau şi aici, ca peste tot, dar acest lucru nu-i mai deranja deloc, fiind deja obişnuiţi cu această mică ciudăţenie a Proximei. Poate că doar ordinea exemplară, care de asemenea exista peste tot pe suprafaţa acestei planete lipsea aici, pentru că stâncile munţilor nu puteau fi aranjate într-o anumită ordine, după pofta locuitorilor; ele erau aşa cum fuseseră dintotdeauna, cu câteva mici excepţii, printre care se număra lipsa vegetaţiei şi a vieţuitoarelor (probabil că în trecut existaseră pe aici plante din belşug, cât şi animale, însă acum ele lipseau cu desăvârşire).
Cornelia Georgescu
Ţelul omului este umanitatea.
Miguel de Unamuno
Mersul pe jos într-o grădină de primăvară timpurie - nu ajungi nicăieri.
Kyoshi Takahama
Cine se uită mai sus decât el, o să-l doară gâtul.
Cornel Stelian Popa
Sunt oameni care ştiu totul, dar asta este tot ce ştiu ei.
Niccolo Machiavelli
Cutare scriitor a tipărit 30 de volume. Dar nu i-a rămas niciunul în viaţă.
Vasile Iuşan
Cerule, ce să-ţi cer? Sincer? Şi-n cer cât mai târziu mă cheamă.
Constantin Ardeleanu
Nimic nu învinge eşecul, în afară de succes.
Herbert Harris
Spune-mi la ce acorzi atenţie şi îţi voi spune cine eşti.
Jose Ortega y Gasset
Conştiinţa faptului că pot mereu să cad mă ţine în picioare.
Teodor Burnar