şi/sau nici nu le place ceea ce primesc. Ei scriu articole care nu sunt pe placul lor, pentru ziare pe care le dispreţuiesc profund, şi acest proces se termină prin distrugerea stilului şi dezintegrarea personalităţii lor, două elemente pe care un scriitor nu le poate separa, fiindcă personalitatea şi stilul trebuie să progreseze sau să se deterioreze împreună, la fel ca o pereche de căsătoriţi într-o ţară unde moartea este singurul divorţ admis.
Claud Cockburn
Atunci când câinele tău nu vine la tine dupa ce ţi-a privit faţa, atunci e cazul să-ţi examinezi conştiinţa.
Woodrow Wilson
Sticla se găseşte peste tot şi de aceea n-are preţ; rubinul se scoate cu trudă şi de aceea e scump.
Saadi
Citind poveştile poporale, îmi pare că mă aflu în faţă cu o comoară pe care aş fi pierdut-o demult şi am regăsit-o într-o zi de noroc.
Vasile Alecsandri
La început toţi suntem la fel, ca un lan de flori, apoi suntem culeşi de cineva, şi după aia fiecare e fericit în felul său.
Serghei Ţurcan
Doamne, venim în faţa ta să cerşim timp, cu clepsidrele goale în palme.
Valeriu Butulescu
Mulţumirile mici sunt fericiri adevărate. Numai când eşti însetat, fiecare picătură de apă face mai mult decât un diamant.
George Topîrceanu
Teama de a corupe minţile tinerei generaţii este cea mai elevată formă de laşitate.
Holbrook Jackson
Cine-i rău, acela rămâne rău şi la declinul vieţii.
Vrddhacanaya