Există două rele care trebuie în special evitate într-o acţiune bună: întristarea şi acapararea. Întristarea
produce amărăciunea. Acapararea cauzează risipirea. Prin acaparare seninătatea se împrăştie. Întristarea apare când ne neliniştim prin nerăbdarea faţă de lucrurile de care nu suntem capabili. Acapararea are loc când acţionăm nemăsurat în vederea a ceea ce putem face. Astfel, ca să nu fie cuprins de rea întristare, sufletul trebuie să-şi accepte cu răbdare neputinţele;iar ca să nu fie acaparat de rău, trebuie să nu-şi extindă posibilităţile dincolo de propriile limite.
Maurice Cusson
Îmi doresc o Lume a cailor respectaţi şi a câinilor iubiţi. Mă lipsesc de această democraţie a jafului organizat.
Vasile Gavrilescu
Caragiale nu a fixat tipuri umane şi stări sociale trecătoare; dimpotrivă, suntem legaţi prin atavism de personajele lui.
Lucian Blaga
Adolescenţa. Orice adolescent simte nevoia de a face o cură de îmbătrânire: câteodată, a citi filozofie este mijlocul cel mai recomandabil.
Lucian Blaga
Doar frica ta te face să opui rezistenţă vieţii. Prin respiraţie depăşeşti frica şi rezistenţa dispare.
Paul Ferrini
Daţi-mi voie, aceştia sunt alegătorii mei!
Victor Martin
Dacă nu ştii să faci absolut orice, nu vei face asta.
Victor Martin
Debut penibil. Venim pe lume pe căi urinare.
Valeriu Butulescu
În aceeaşi călimară stau o sută de poeme şi tot atâtea scrisori anonime. Depinde cine o cumpără.
Valeriu Cercel