pedeapsa lor, a citi dintr-un capăt până-ntr-altul toată Precuvântarea la Manualul vânătorului românesc; dar totdeodată opreşte-i, Doamne, de a se folosi câtuşi de puţin de învăţăturile cuprinse chiar în corpul Manualului, căci fără de această a ta părintească ocrotire, va fi de acum înainte vai şi amar de neamul lupesc, în ţara binecuvântată a românilor, unde, de la descălecătoare, blajina localnică stăpânire ne-a îngăduit să trăim ca în sânul lui Avram, fără de a ne mai sastisi cu statistice iscodiri!
Corneliu Zegrean-Nireşeanu
A fi erou în sensul cel mai universal al acestui cuvânt este a dori un triumf absolut. Dar acest triumf nu poate fi obţinut decât prin moarte.
Emil Cioran
În mintea mea, eu întotdeauna am fost un superstar de nota zece la Hollywood. Doar că nu aţi ştiut voi asta până acum.
Gheorghe Gurău
Omul preţuieşte întotdeauna mai mult ceea ce nu are. Sau pentru că n-are. Sau pentru că nu vrea să aibă.
Corneliu Berbente
Iubirea taie picioarele zeilor şi oamenilor, ea este cea care încovoaie în piepturi inima, ştergând orice reţinere din mintea lor.
Hesiod
Femeile, prin natura lor, sunt masochiste.
Anatol Basarab
Comedia este o formă de artă şi moare dacă nu se extinde.
Sam Kinison
Descrie sincer universul tău şi te vei descrie pe tine.
Albert Einstein
Trebuie să colecţionezi informaţii şi idei bune, asta înseamnă să fii cu lecţia făcută.
Jim Rohn