Implicarea femeii în noi domenii de acţiune, uzurparea graduală de către ele a conducerii bărbaţilor,
va disipa sensibilitatea feminină, va reduce instinctul matern, astfel că maternitatea şi căsătoria vor părea neplăcute şi civilizaţia umană se va apropia tot mai mult de civilizaţia perfectă a stupului de albine. Urmează o nouă ordine a sexului: conducerea de către femei. Veţi comunica instantaneu, printr-un simplu echipament de buzunar. Avioanele vor zbura fără piloţi, ghidate de la sol prin unde radio. O cantitate uriaşă de energie va fi transmisă fără fire. Cutremurele vor deveni din ce în ce mai frecvente. Zonele temperate vor deveni foarte reci sau toride. Şi cele mai multe dintre acestea sunt foarte aproape să se producă.
Nikola Tesla
Nici frumuseţea chipului, nici puterea trupului nu te pot face fericit: nici una, nici alta nu rezistă vremii. Caută ceva care nu se face din zi în zi mai rău, căruia nimic nu i se poate împotrivi. Ce este aceasta? Sufletul! Dar un suflet drept, bun şi mare!
David Boia
Fapta bună vorbeşte de la sine.
David Boia
Limba poate şi este o oglindă deformantă, dar este unica oglindă de care dispunem.
Michael Dummet
Tristeţea – un infinit prin slăbiciune, un cer de deficienţe...
Emil Cioran
Hotărârea defineşte un gentleman, eticheta - o lady.
George B. Brummell
Weekend-urile nu au nici un rost atâta timp cât nu le petreci făcând ceva complet neesenţial.
Bill Watterson
Frumuseţii n-ar trebui să-i pună nimeni voaluri.
Sandro Botticelli
Aminteşte-ţi că nefericirea este rezultatul vechiului tău fel de a gândi şi a simţi.
Colin Turner
În viaţă omul are doar doi prieteni; timpul şi tăcerea.
Teodor Dume