secretă pentru noi, la fel ca decizia unui străin, atât timp cât n-am tranşat, când credem că va înclina de o parte, când de cealaltă, în funcţie de motivul care-i este prezentat voinţei de către înţelegere, motiv care, chiar în momentul acela, îşi încearcă forţa asupra ei. În sfârşit, motivul cel mai puternic se impune asupra voinţei, iar rezultatul alegerii este adesea diferit faţă de cel pe care l-am fi presupus iniţial. Aşadar, nimeni nu poate şti cum va acţiona într-o împrejurare determinată alt om, nici măcar el însuşi, înainte de a se găsi în circumstanţele respective. De-abia după ce va trece prin acea situaţie va putea fi sigur de ceilalţi şi de sine.
Lucilo Vanini
Acei copii pe care nu i-am vrut - de ar şti ce fericire îmi datorează!
Emil Cioran
A nu face fapte rele nu înseamnă a face o singură faptă bună.
Nicolae Iorga
Îndrăzneşte să mergi înainte.
Meyer Rothschild
Dacă a crescut producţia de ouă, treceţi cu vederea moralitatea cocoşilor.
Valeriu Butulescu
Dacă există rai, vreau să ajung acolo înainte să mor!
Cezar Lisita
Când nu va mai fi nimic de furat, vom fura din închisori.
Victor Martin
Cât de jos trebuie să ajungem ca să ajungem sus?!
Victor Martin
O baie şi o friptură. Acestea sunt ţelurile înalte ale vieţii unui om.
Curt Siodmak
Singura divinitate terestră este iubirea. Deşi ea are gheare, coadă, iar uneori şi coarne.
Vasile Ghica