Treceți la conținutul principal

În curând, maşina albastră se afla din nou în curtea casei lui Lucian. Amândoi coborâră,

directorul lăsând din nou cheile în maşină. Iar de data aceasta nu mai reuşi să se împotrivească; acceptă în cele din urmă chiar şi să intre în casă, deşi dânsul cu siguranţă nu-şi dorea aşa ceva... Intrase totuşi, în urma insistenţelor tânărului comandant. Cum să-l refuze, mai ales în acele momente, când el era deja deprimat în urma celor aflate? Se aflau în holul de la intrare. Nero îi recunoscu pe amândoi; chiar şi pe director şi se bucură să-i revadă, însă tânărul său stăpân nu-i acordă aceeaşi atenţie ca în fiecare seară, deşi nici nu-l neglijase complet; totuşi, dulăul se văzu mângâiat mai mult de director, asta doar până ce prinse Rikky de veste despre noul musafir.
Gheorghe Leu

Răbdarea mută a celui nerăzbunat cugetă la mari rele.
Publilius Syrus

Luptăm pentru fiecare om. Până la ultimul.
Aleksandar Cotric

Chiar dacă eram mai departe de Pământ decât au fost vreodată doi oameni, nu eram singuri.
Edwin Aldrin

Nu e nicăieri început şi sfârşit clar... lucrurile se nasc şi mor unele în miezul celorlalte.
Camil Petrescu

Chipul duşmanului mă sperie, când realizez cât de mult seamănă cu al meu.
Stanislaw Jerzy Lec

Ateul care nu ştie de ce nu crede egalează în ridicol pe credinciosul care nu ştie de ce crede.
Valeriu Butulescu

Prin viaţă nu se trece, se merge.
Marin Voiculescu

Chiar aş vrea să scriu un roman. De asemenea, doresc să învăţ să cânt la mandolină.
Emma Watson

Când încerci să-i demonstrezi cuiva că un aparat nu merge, va merge.
Bruce Willis

Gemeoss

Un om poate greşi, căci aşa este omul, perfectibil, iar nu perfect, corigibil, iar nu

infailibil. În politică, în artă, în literatură, în critică, în filosofie şi în ştiinţă, omul greşeşte şi pentru aceasta, nici calea adevărului nu i se închide, nici aceea a reabilitării. Barbu Ştefănescu Delavrancea Nu există "nepotrivire de caracter", decât în cazuri cu totul speciale, de ordin fizic, genetic, şi acestea sunt excepţii pe care oamenii le rezolvă cu decentă şi demnitate Ion Ghera Trebuie să încercăm să ţinem legătura cu oameni care sunt importanţi pentru noi şi care ne fac să ne simţim în siguranţă, liniştiţi şi fericiţi. Oscar Asorey Martinez Tot ce creează tace. Natura-şi deschide florile ei în cea mai adâncă tăcere. Numai distrugerea vrea gălăgie. Nu e războiul cel mai mare zgomot pe care-l face omul pe pământ? Alexandru Vlahuţă Îmi aleg adversarii cei mai slabi. De ce s-o păţească oamenii apţi? Vitomir Teofilovic Ce să mai cauţi printre muritori când tu cânţi din orgă şi ei din fluier? Vasile Iuşan Oamenii nebuni nu stau degeaba, întrebâ...

Cuvintele nu sunt lucrurile pe care le reprezintă. Cuvintele pe care le folosim pentru un

obiect niciodată nu descriu întregul obiect. Orice spunem noi că este - NU ESTE! Un obiect are multe caracteristici pe nivele diferite precum sunt cel microscopic, şi cel submicroscopic. Majoritatea acestor caracteristici ne sunt necunoscute şi astfel ele nu sunt incluse în cuvântul pe care i-l dăm, în numele obiectului. Orice ai putea spune că "este" obiectul, ei bine nu este. Alfred Korzybski În cadrul programului de protecţie a proprietăţii intelectuale, protecţia proprietăţii intelectuale a proştilor poate fi mult mai eficientă. Victor Martin Împărăţia lui Dumnezeu este bunătate şi înţelepciune. Cine le dobândeşte pe acestea, vieţuieşte în ceruri. Talasie Libianul Când totul este făcut şi spus, toate drumurile duc la aceeaşi ţintă. Aşa că nu contează atât de mult pe ce drum mergi, ci cum mergi pe el. Charles de Lint Nu există secrete despre lumea naturii. Există secrete despre gândurile şi intenţiile oamenilor. J. Robert Oppenheimer Sunt mai puţin interesat...

Dacă a lupta înseamnă a da din coate, nu mă interesează să lupt. Nici atitudinea

de conjunctură nu e o formă de luptă pentru mine. Pentru că nu cred în ceva menit să răspundă unui moment, nu să dureze în timp. Cel puţin aspiraţia asta trebuie să o avem: să dureze ceea ce facem. Chiar şi aşa cum este perisabilă arta asta a mea, dacă o fac cu credinţă, ea rămâne în amintirea unor oameni; şi dacă oamenii aceia au fost mai buni cinci minute e bine, şi vezi, uite aşa se leagă şi devine verigă în lanţul acesta al umanităţii râvnite. Cornelia Georgescu Mă tem de proştii cu aspiraţii. Vasile Ghica Toamna le testează sufletelor noastre rezistenţa la melancolie. Gabriel Petru Băeţan Suntem copiii cerului născuţi din pământ cu dorinţa de a ne cunoaşte părinţii. Marius Torok Vin din rândul marilor creatori; sunt creator de opinie. Victor Martin Umoriştii şi filozofii spun multe prostii, dar filozofii sunt mai naivi şi le spun involuntar. Noel Claraso Nu este înţelept să violezi regulile până nu ştii cum să le observi. T.S. Eliot Bătrâneţea înseamnă să fii ...

Un studiu făcut în America a arătat că femeile care poartă lenjerie erotică foarte variată

au nişte soţi mult mai fideli decât femeile care preferă lenjeria din bumbac alb. Aceasta este una din căile prin care bărbatul îşi manifestă dorinţa de varietate într-o relaţie de tip monogam. Allan Pease Nu pot fi imparţială cu cărţile care discută despre femeie ca femeie... Părerea mea este că toţi, bărbaţi şi femei deopotrivă, oricine am fi, trebuie să fim consideraţi ca fiinţe umane. Dorothy Fulheim De ce e de neconceput un Narcis feminin? Femeia se priveşte totuşi nespus de mult în oglindă. Dar probabil pentru a vedea acolo pe un altul - care o priveşte. Constantin Noica Toţi avem în noi un loc centrat de înţelepciune, armonie, echilibru. Arianna Huffington Unii există prin cei care mor dar asta nu înseamnă că ei trăiesc. Teodor Dume Fii atent când de bucurie sari în sus: nu cumva să-ţi ia cineva pământul de sub picioare. Simone de Beauvoir Ca să vă schimbaţi, ridicaţi-vă deasupra mediului, trupului şi timpului. Joe Dispenza

Adevăratele întrebări sunt cele care îti pătrund mintea fie că-ţi place, fie că nu, cele

care o fac să vibreze, cele cu care te pui de acord numai pentru a descoperi că sunt acolo. Adevăratele întrebări refuză să fie împăcate. Apar în viaţa ta exact atunci când li se pare lor că e mai important să stea deoparte. Sunt întrebarile cele mai des adresate si care primesc cele mai nepotrivite răspunsuri, cele care-şi dezvăluie natura usor, fără tragere de inima si de cele mai multe ori împotriva voinţei tale. Constantin Dragodan Dacă începi să te amesteci cu cele oculte, vei porni curenţi mentali în ambele direcţii şi în mod sigur aceştia îţi vor ruina speranţele. Wallace D. Wattles Kasparov a văzut mulţi nebuni la viaţa lui, dar tot pe "robotul" acela îl consideră cel mai sărit. Alex Dospian N-am întâlnit încă nici un bărbat care să ceară vreun sfat despre cum să îmbine căsătoria cu mariajul. Gloria Steinem Deşi defrişările la nivel mondial au crescut într-un ritm alarmant, tot mai mulţi oameni trăiesc în junglă. Alexandru Truţă Sunt o persoană extrem d...

Toate relaţiile adevărate trebuie să fie construite pe fundamentul acceptării şi iubirii sinelui.

Acesta este gestul spiritual primordial, cel care deschide uşa înspre intimitate şi apropiere potenţială. Paul Ferrini Pacea poate suna simplu - un singur cuvânt frumos - dar pentru a-l realiza este nevoie de tot ceea ce avem, fiecare calitate, fiecare putere, fiecare vis, fiecare mare ideal. Yehudi Menuhin Există un hotar firav între muzica interesantă şi auto-îngăduinţă. Larry Mullen Jr. Regretul întruchipează autodistrugerea, iar uitarea lui reprezintă recidiva. Alexandru Vintea Recunoştinţa e bogăţie, văicăreala sărăcie. Doris Day

Îmi place foarte mult Haydn. Mi se pare un rezervor de optimism extraordinar, o baterie

care te încarcă. Preferinţele acestea sunt însă şi în funcţie de starea de spirit şi de activitatea pe care o faci. Sigur, şi Mozart, şi Bach, şi Wagner. Beethoven rămâne însă Beethoven. Reprezintă omul cu toate dimensiunile lui, cu toate calităţile şi cu toate defectele lui. Pe lângă el, toţi ceilalţi sunt îngeri. Iar Bach este... cum să zic. Bach este infinitul. Ioan Bradu Iamandescu Doi amici care au avut destine opuse: unul învârte banii cu lopata, celălalt a ajuns la sapă de lemn. Mihail Mataringa Dacă America dă dovadă de slăbiciune şi nesiguranţă, lumea va aluneca spre tragedie. Asta nu se va întâmpla cât timp vegehz eu asupra ei. George W. Bush Ah, da, divorţul... termen provenit din cuvântul latin însemnând a sfâşia organele genitale ale unui bărbat prin portofelul lui. Robin Williams Există nevoia de lege şi o anumită armonie între elementele lumii... chiar şi în societatea tâlharilor. Marsilio Ficino Din cearta cu ceilalţi făurim retorica; din cearta cu noi în...

În spiritul mişcării, dadaiştii au spus glume grosolane, au organizat întruniri bolnav de

elaborate şi au redactat, ca nimeni alţii, manifeste brici, ce parodizau, în violenţa şi absurditatea lor, absurditatea şi violenţa lumii în care trăiau. Tristan Tzara Un crâmpei de nea mai zăboveşte o clipă. Letiţia Iubu Nu lua timpul în pripă, Veşnicia ta depinde de-o clipă. Mihai Vîlcu Realitate văzută cu alţi ochi: Nu există alb şi negru. Nu există lumină şi întuneric. Totul e lumină, un conglomerat de lumină absorbită şi/sau lumină reflectată. Cel care absoarbe toată lumina-i negru. Cel care o reflectă pe toată e alb. Curcubeul realităţii oscilează între absorbţii şi reflectări parţiale de lumină. Într-o astfel de lume vieţuim cu toţii. Ovidiu Scridon Când un copac uscat înfloreşte e de datoria ta să te tai... Alin Ghiorghieş Cel care prin credinţa sa subjugă sentimentul credinţei celuilalt nu face altceva decât să se oprească din drumul său către Dumnezeu. Teodor Dume Partea rea e că m-am trezit la realitate destul de târziu! Partea bună, e că m-am trezit! Andr...

Dragostea şi libertatea sunt ambele nevoie esenţiale. Până acum, omenirea a trăit într-un mod atât

de nebunesc, încât nu-ţi poţi satisface decât una dintre necesităţi: poţi să fii liber, dar în acest caz trebuie să renunţi la ideea de a iubi... Majoritatea oamenilor au decis în favoarea dragostei şi au renunţat la ideea de libertate. Însă, apoi, oamenii ajung să trăiască precum sclavii. Bărbatul a redus femeia la calitatea de lucru, de marfă şi bineînţeles că şi femeia a făcut acelaşi lucru în propriul mod subtil: i-a băgat pe toţi soţii sub papuci... Dacă iubeşti nu este în nici un caz necesar să-ţi distrugi libertatea. Pot să existe laolaltă; nu există nici un antagonism între ele... Iubeşte omul, însă lasă-i totala libertate. Iubeşte omul, însă de la începutul-începutului lămureşte faptul că nu îţi vinzi libertatea. Osho Valorile ni le validează alţii. Noi, ne revanşăm numai cu plăcile comemorative. Gabriel Petru Băeţan Buchetul înţelepciunii este luminat de florile armoniei universale. Valeria Mahok Un aforism este o cugetare din care au fost îndepărtate toate cuvintele...

Nu cunosc altă libertate pentru oameni şi popoare decât cultura. Nici libertatea de a trăi

în prejudecăţi şi în privilegii, nici libertatea de a te folosi de munca altora, nici libertatea de a nu face nimic, nici libertatea de abuzuri lângă suferinţa obştească nu le socotesc libertăţi. Puşkin Este imposibil să sărim de două ori în acelaşi râu. Chiar dacă intrăm în aceleaşi râuri, în ele curge întotdeauna o altă apă. Marin Sorescu Succesul în aproape orice domeniu depinde mai mult de energie şi de conducere decât de inteligenţă. Asta explică de ce avem atât de mulţi lideri stupizi. Sloan Wilson Dacă nu ştii să găteşti, nu mai trebuie să te găteşti şi să ieşi la restaurant. Poţi să rămâi în pijama şi să comanzi mâncare prin internet. Beatrice Vaisman E rău îmbrăcat cel lipsit de virtute. Benjamin Franklin Tinereţea e ispitită de mediocritatea sentimentală şi cerebrală, de iluzia unei fericiri comode. Mircea Eliade Nu condiţia noastră, ci calitatea sufletului nostru ne face fericiţi. Voltaire Sufletul României nu se poate manifesta decât în unitatea naţiona...