ei adună pricini de nelinişte şi pe drumul plin de riscuri al vieţii ei nu numai că poartă poveri, dar le şi trag; în felul acesta ei se depărtează tot mai mult de realizarea celor ce vor, şi cu cât se străduiesc mai tare, cu atât se înlănţuiesc mai mult şi sunt purtaţi înapoi; ceea ce se întâmplă cu cei care aleargă într-un labirint: însăşi iuţeala îi face să rătăcească şi mai tare.
Vasile Micu
Binecuvântată este înrâurirea pe care o are un suflet omenesc sincer şi iubitor asupra altui suflet.
George Eliot
Îmi place cu adevărat să experimentez. Acesta este singurul mod în care pot să lucrez. Este instinctiv.
F. Murray Abraham
Lucrurile mărunte au importanţa lor, dar aproape întotdeauna din cauza lucrurilor mărunte le pierdem din vedere pe cele importante.
Dostoievski
Numai stăruinţa duce la ţintă, numai abundenţa duce la claritate, şi-n abis se află adevărul.
Schiller
O lume strâmbă va încerca întotdeauna să frângă un om drept.
George Budoi
Dacă vrei să triumfi, învaţă să te laşi învins.
George Geafir
Un cuvânt bun nu costă mai mult decât unul rău.
Baruch Spinoza
Prin subteranele minţii, Dumnezeu se balansează pe un hamac plin de stele.
Eugen Deutsch