picioare şi de stilou, anchetatorul m-a convins, pe parcursul multor confruntări, că sunt un duşman al poporului. Ziua în care am recunoscut acest lucru este ziua în care mi-am pierdut respectul faţă de mine însumi: ajunsesem complicele torţionarului. Din clipa aceea, viaţa mea a devenit, în bună măsură, viaţa unui străin. Eforturile de a mă reabilita în propriii mei ochi au fost un eşec. Nu numai în închisoare, ci şi mai târziu, ca om liber. Niciodată nu am reuşit să îmi iert slăbiciunea în faţa torturii. Singura mea consolare e că am avut totuşi tăria să rezist bătăilor şi presiunilor, când mi se cerea să-mi denunţ colegii, şi să nu amestec pe nimeni altul în decăderea mea.
Florin Pavlovici
Buzele cântă doar atunci când nu pot săruta.
James Thomsom
O gură de oxigen fie te ţine în viaţă, fie îţi dă periculoasa iluzie că trăieşti.
Teodor Burnar
Îndoială? A înţelepţilor socoteală.
Nicolae Mares
Norocul îl ridică pe cel care izbândeşte, norocul îl coboară pe cel care nu izbândeşte.
Sofocle
Formularea întrebării potrivite conţine deja jumătate din soluţia problemei.
Carl Gustav Jung
Arta se naşte uneori din concubinajul speranţei cu disperarea.
Vasile Ghica
Capra celuilalt are întotdeauna ugerul mai mare.
Constantin Păun
Este important să fii neînfricat, însă vulnerabil. Este nevoie de mult curaj pentru a fi ambele.
Nicole Scherzinger
Oamenii scumpi la vorbă sunt cei mai tari.
William Shakespeare