se aflau doi dintre cei trei agresori din noaptea trecută. Body-guarzii nu coborâră din vehiculul lor, în schimb din maşina albastră coborâră trei persoane (două în uniforme albastre) şi intrară în sediul Poliţiei. Poliţiştii îi recunoscură de îndată şi-i întâmpinară cum se cuvine. S-ar fi simţit onoraţi şi doar de vizita geneticianului, la a cărui prezenţă se aşteptau, doar acesta era nevoit să dea declaraţie; văzându-l însă însoţit, atât de comandantul misiunii, cât şi de directorul Institutului, nici nu mai ştiau ce să spună sau să facă; erau cam derutaţi de prezenţa celor trei. Totuşi, nu se lăsară copleşiţi de "înalta" vizită neaşteptată.
Mariana Eftimie Kabbout
La 50 de ani, fiecare are faţa pe care o merită.
George Orwell
Raţiunea este flexibilă la orice.
Blaise Pascal
Când judecătorii vor face şi treaba călăului, pedepsele vor fi mai blânde.
Valeriu Butulescu
Marfa gată bani aşteaptă.
Ştefan-Cornel Rodean
Disciplina e ca un muşchi. Antrenată prea puţin sau deloc, nu mai funcţionează.
Radu F. Constantinescu
Jigneşti pe un om corect, când îl rogi ceva pentru unul nedemn.
Publilius Syrus
În multe feluri suntem cu toţii fiii şi fiicele Greciei Antice.
Nia Vardalos
Îmbrăţişând crucea, normal, îmbrăţişăm şi binecuvântările.
George Cornici
Cea mai bună cale de a face faţă schimbării este să o creaţi.
Robert Dole