Directorul aşeză plicul cu pricina pe o măsuţă. În acel moment, privirea flăcăului se opri ţintă asupra acelui plic; brusc simţi că totul cade, se prăbuşeşete, de deasupra, de dedesupt, cu sau fără el, ori peste el; nimic în jur nu mai avea nici un sens. Brusc, ochii i se umeziră; până atunci se abţinuse, acum nu mai reuşise. Cum adică?! Ea, tocmai ea, îl reclama? De ce ea?! Simţi că se clatină, sau nici el nu ştia sigur ce anume. Totul era instabil; îşi pierdea echilibrul... Era derutat. Noroc cu directorul, aflat în apropierea lui; îi oferi un punct de sprijin.
Cornelia Georgescu
Am în faţă tastatura calculatorului şi posibilitatea de a scrie o lucrare genială. Totul e să nimeresc combinaţia ideală a literelor.
Alexandru Clenciu
Până nu-ţi dai seama că viaţa este interesantă – şi afli asta – nu îi-ai găsit încă sufletul.
Geoffrey Fisher
Paradoxul cu tine e acesta: când îmi faci bine, o faci mai mult decât oricine altcineva pe lume, când îmi faci rău, e la fel.
Liviu Sergiu Manolache
Un om educat întreabă şi când ştie răspunsul, unul certat cu educaţia găseşte inoportună întrebarea.
Marin Voiculescu
Depăşeşte gândurile despre neputinţă, limitare, lipsuri, negativism şi eşec.
Herbert Harris
Să iubim bine, să iubim frumos, să iubim rana şi pe cel ce a făcut rana!
Adrian Păunescu
Feminitatea constă din armonie, naturaleţe şi senzualitate.
Monica Bellucci
Cu cât mai strâns vei ţine pe cineva ca să nu plece, cu atât mai mult va lupta ca să scape.
Natalia Popusoi