întuneric, desigur nu în beznă, pentru că rămân aprinse cele câteva aplice roşiatice împrăştiate ici şi colo prin loji, dar oricum, ce puteai să distingi? Doar silueta. Doamne, ce prostii îmi treceau prin cap! Îţi dai seama cât de zăpăcită eram? Cum silueta? De unde să îmi mai ştii silueta? Puteam să fiu o sfrijită sau o balabustă, un schelet sau un butoi. De altfel, mi-ai şi spus după aceea, nu mai târziu decât a doua zi, la lumina jupuitoare a zilei - o, mai bine aş fi primit o sută de perechi de palme decât să aud asemenea grozăvie! - că ai fi putut trece de nu ştiu câte ori pe lângă mine fără să mă recunoşti.
Francesca Buta
Cel mai eficient mod de a-ţi mări capacitatea de imaginaţie este utilizarea tehnicilor de relaxare şi meditaţie.
Herbert Harris
Nu ceea ce obţii prin trucuri contează. Nu contează ce obţii prin cerere. Contează ceea ce obţii realizând ceva productiv.
Jim Rohn
Inteligenţa, stilul şi siguranţa de sine sunt doar trei dintre calităţile pe care bărbaţii le apreciază la partenerele lor.
Andreea Gluh
Ne iubim femeile de lângă noi şi le apreciem doar atunci când le pierdem. Se numeşte orgoliu. Şi orgoliu are un om prost.
Silviu Prigoană
Ochii mutului adevăr grăiesc!
George Geafir
A rămas cerul prea mic. Trebuie să ne agăţăm mai mulţi de aceeaşi stea.
Vasile Ghica
Prostul nu iartă niciodată; naivul iartă şi uită; înţeleptul iartă, dar nu uită.
Elena Contoman
Şi pentru calul şchiop se găseşte surugiu.
Dumitru Băescu