când un om îşi descoperă vocaţia, toate stelelele din viaţa lui se aliniază şi va avea nu doar bani, relaţii faine, sănătate şi putere, dar va avea un sens în viaţă, un motiv pentru a se trezi în fiecare dimineaţă, o muncă de la care nu va dori pauze, weekenduri şi concedii pentru că vocaţia lui este vacanţa lui. Care este mesajul tău pentru cei din jur? Care este adevărul pe care l-ai descoperit şi ştii că dacă oamenii din jurul tău l-ar ştii, le-ar face viaţa mai bună?
Pera Novacovici
Inima copilului gândeşte, creierul mamei visează.
N. Petrescu-Redi
Ca să-ţi fie noaptea uşoară, să-ţi fie cina scurtă.
Florin I. Cernat
Odată cu timpul, urâm ceea ce ne înfricoşează adesea.
William Shakespeare
Marea noastră problemă nu e să fim fericiţi, ci să fim mai puţin singuri.
Octavian Paler
Biruinţele sufletului lasă în urma lor cuvintele vieţii care vor dăinui.
Vladimir Ghika
Opţional, am tăiat şi eu, de multe ori, frunze la câini.
Costel Zăgan
E bătut la cap, tocmai ca un ţap.
Vasile Larco
Pe timpuri protestatarii schimbau istoria, acum blochează circulaţia.
Luka Tomic
Crizele pot genera descoperiri. Lucrurile se destramă pentru ca altele să se închege.
Octav Bibere