foarte bine că astăzi pământul se scufundă sub picioarele celui ce vorbeşte ca mine, dacă nu se ţine cu tărie pe această Piatră despre care s-a spus că "Porţile iadului nu o vor învinge". Şi totuşi nu pe ea stau, sau cel puţin nu întotdeauna, mai cobor uneori. Din ce motiv şi în ce scop, voi explica mai târziu. Acum voi spune doar un singur lucru: pentru cei ce stăruie pe această Piatră nu are nicio importanţă dacă pământul se scufundă şi lumea piere - "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta". Aşa se interpretează ceea ce s-a spus despre Piatră. Însă nu aşa înţeleg eu - pierderea lumii nu îmi este indiferentă. Ştiu că nu există altă Piatră, şi cine se bizuie pe ea va fi mântuit - însă mai ştiu că cei asemenea mie nu se vor mântui până când nu vor salva, odată cu ei, lumea ce piere.
Ovidiu Oană
De n-ar exista Dumnezeu, nici noi n-am fi aici, iar unii în viaţă pe vecie.
Cătălin Dupu
Kantian vorbind, s-a găsit ac de cojoc pentru întârziaţi: ora de vară occidentală.
Gheorghe Buliga
Dacă spui de trei ori acelaşi lucru sună a minciună.
Harrison Ford
Orice idee, plan sau scop, pot fi introduse în minte, prin repetarea gândurilor.
Napoleon Hill
Apele tulburi se limpezesc, doar dacă nu le agiţi.
Viorel Vintila
Unul din marele defecte ale oamenilor este de a dori să servească drept pildă altora.
Meng Tseu
Totul se iartă, nimic nu se uită.
Thomas Szasz
Un dar al ei: un toc rezervor. Cu tocul ei scriu aceste însemnări care o privesc atât de aproape.
Anton Holban
Sărutările sunt ca ciocolata: bune pentru moral.
Miranda Ingram