accepta autoritatea lor şi apoi va primi toate puterile ce îi lipsesc prin natura calităţilor proprii. Ea le va primi de la cei drepţi. Ăsta este beneficiul din "le-a însămânţat în fiecare generaţie", pentru ca fiecare generaţie să aibă ceva la care să apeleze, de care să se lipească, şi de la care să primească puterea necesară de a se ridica la nivelul celor drepţi.
Ion Diviza
Patriotul voluntar, luptând pentru ţară şi drepturile lui, este soldatul cel mai de încredere pe pământ.
Stonewall Jackson
Porta Portesi îmi sună precum "Cântarea Cântărilor". Poate fiindcă e la Roma, romanţa străbunilor latini.
Constantin Ardeleanu
Cel născut dascăl ia toate lucrurile în serios - chiar şi pe sine însuşi - numai în relaţie cu discipolii săi.
Friedrich Nietzsche
Faptul că cel mai bun prieten al omului e un câine ar trebui să ne dea de gândit. N-ar trebui să fie un om?
Teodor Burnar
Eroarea maschează adevărul, dubiul macerează certitudinea.
Mario Postizzi
Uite cât de uituc sunt: mereu uit să iau orez din oala mea şi-l iau din oala altuia.
Eugenia Neagu
Natura nu a hotărât decât o singură intrare în viaţă, dar o sută de mii de ieşiri.
Michel de Montaigne
Cei care ne-au adus aici ne vor duce şi mai departe.
Milovan Vitezovic