de ani ca să înţeleg că eu nu pot scrie zilnic şi că nu pot implementa un obicei din asta! Sunt două tipuri de scriitori: freneticii, care au nevoie să scrie zilnic ca să trăiască. Şi pragmaticii, care au nevoie de un scop, ca să ajungă prin scris acolo. Eu sunt un scriitor pragmatic, aşa că întâi îmi definesc forma finală - şi apoi scriu până ajung acolo.
Daniel Zărnescu
Bate vântul, bate vântul şi bate aşa de tare încât mi-a uscat lacrimile înainte de a fi rostite.
Ioan Friciu
Cu cât e mai puternică frica de a face un lucru, cu atât mai mult nu vrei să ratezi oportunitatea de a acţiona!
Daniel Zărnescu
Recesiune este atunci când vecinul tău îşi pierde slujba; depresiune este când îţi pierzi tu slujba.
Harry Truman
Atunci când îţi arăţi aprecierea pentru ceea ce fac ceilalţi, tu dai valoare şi recunoaştere eforturilor lor.
Herbert Harris
Senini ca cerul şi plini de candoare – ochii copilului.
Mihai Cucereavii
Să ne considerăm nebuni. Aşa ne vom înţelege unul pe altul. Aceasta va desluşi multe enigme.
Mark Twain
Când Allah vrea să distrugă o furnică, face să-i crească aripi.
Michel de Montaigne
Măsura vinovăţiei este în raport cu conştiinţa noastră.
George Sewell