Puţine persoane cunosc forţa acestor neobişnuite porniri ale inimii. Îndeobşte, oamenii sunt supuşi numai la
patru sau la cinci tensiuni, în cercul cărora îşi trăiesc viaţa şi la care se reduc toate frământările lor. Luaţi-le iubirea şi ura, plăcerea şi durerea, speranţa şi teama şi ei nu vor mai simţi nimic. Dar firile mai sensibile pot fi mişcate în mii de feluri. S-ar părea că aceşti oameni au mai mult de cinci simţuri, că pot primi idei şi senzaţii care depăşesc marginile obişnuite ale naturii; şi fiindcă au conştiinţa grandorii care-i înalţă deasupra a tot ce-i vulgar, de nimic altceva nu sunt mai mândri. Iată pricina pentru care ei îndură atât de greu dispreţul şi batjocura, iată de ce ruşinea este pentru ei un simţământ din cele mai violente.
Abatele Prevost
Oamenii dorm bine la hanul “hotărârii”.
Marian Cioacă
Acceptă - pentru moment - orice se întamplă.
Ken Keyes
Natura omului e liberă, dar libertatea absolută nu e în creaţie, ci în Creator.
Valeriu Gafencu
Nu o să am timp să-ţi răspund la scrisorile pe care nu mi le vei scrie.
Tonino Guerra
Ori toţi, ori niciunul.
Michael Connelly
Sunt întâmplătoare doar lucrurile care ne scapă de sub control.
Alessandra Bellini
Dragostea este cea mai subtilă putere din lume.
Mahatma Gandhi
Plânge-ţi din toată inima eşecurile, mulţi sunt cei ce se vor bucura!
Ioan Ciprian Moroşanu
Toţi vor să iasă la pensie. Eu, dimpotrivă, vreau să intru...
Dorel Schor