raftul de cărţi, pretutindeni. Farmacia din Bramblehurst nu se putea lăuda nici cu jumătate din sticlăria expusă acolo. Era un spectacol cât se poate de interesant. Coş după coş se uşura de încărcătura lui, până ce toate au fost golite. Masa din mijlocul odăii dispăruse sub un morman de paie. Afară de sticle, singurele obiecte care s-au mai ivit din coşuri au fost o serie de eprubete şi o balanţă împachetată cu grijă. Şi culmea! de îndată ce a isprăvit cu despachetatul, străinul s-a dus la fereastră şi s-a apucat să lucreze, fără să se sinchisească de muntele de paie, de focul care se stinsese, de lada cu cărţi rămasă afară, sau de restul bagajului care fusese cărat sus.
Violanda Georgescu
Binele şi Răul se numesc, mai nou, Materie şi Antimaterie.
Sergiu Burcă
Când îi dă Dumnezeu, nici dracul n-are ce-i face.
Axel Munthe
Era la petrecerea de revelion. Încă una din acele zile în care trebuia să mimeze fericirea.
Alex Dospian
Acum, că e peste tot, ceea ce ai facut ieri cu adevărat că merită menţionat?
Cornelia Georgescu
Toţi oamenii s-au născut egali; egali cu zero.
Corneliu Sofronie
Omul nu are aproape niciodată puterea de a lua o hotărâre.
Paulo Coelho
Nu cititorii distrug literatura, ci samsarii de carte.
Gabriel Petru Băeţan
Picătura găureşte piatra, nu prin puterea ei, ci prin cădere repetată.
Choerilus
Să strig, dar pe cine? - a fost unica problemă a vieţii mele.
Emil Cioran