în coşciug. Astăzi cu cei ce-l linguşesc, iar mâine cu viermii. Astăzi este, iar mâine nu mai este. Astăzi se mândreşte, iar peste puţin se tânguie. Nesuferit când este fericit şi nemângâiat in nenorociri. Nu se cunoaşte pe sine, dar cercetează pe cele peste puterile lui. Nu ştie cele de faţă, dar cugetă la cele viitoare. Prin fire muritor, dar cu firea lui cea semeaţă se socoate că-i veşnic. Supus la tot felul de boli, locaş lesne de străbătut de orice fel de patimă, locuinţă bine primitoare a oricărei supărări.
Ioan Friciu
Uneori trebuie să fii egoist pentru a fi altruist.
Edward Albert
În amurg cerul ia foc şi de la un muc de lumânare!
Sinziana Hliboceanu
Unii oameni sunt stăpânii banilor, în timp ce alţii sunt sclavii lor.
Iovan Ducici
Autobiografia mea este pur şi simplu povestea vieţii mele.
Sidney Poitier
La fotbal, trebuie să-i dai adversarului gol, în politică, trebuie să-ţi dai adversarul de gol.
Janet Nică
Să se dea pe un topogan cu lame şi să cadă într-un bazin cu spirt.
Valeriu Butulescu
Fanii Star Trek cunosc metaforele vieţii mai bine decât cei mai mulţi poeţi de renume.
Audra Foveo-Alba
Îmbătrânirea e un proces natural de la care doar moartea te poate salva.
Beatrice Vaisman
Unde nu există empatie, cu greu putem vorbi de o prietenie autentică.
Swami Shivananda