să-l anunţe nimic, doar auzise discuţia, deci ştia că fuseseră invitaţi toţi cei 14 body-guarzi în vizită la bordul navei albastre "Pacifis". Lucian nu avu mult de aşteptat până să sosească ceilalţi colegi ai săi, Mihai, Maria şi Stela şi restul body-guarzilor, aduşi de "Ucigaşa"; portarul nu-i reţinu, le permise trecerea, iar Petre şi Adi intraseră împreună cu Lucian. Astfel porniră toţi spre rachetodrom. Dintre cei 14 body-guarzi, doar cei doi care o însoţeau pe domnişoara doctor Stela, Şerban Fulger, zis "Tunetul" (acesta era cel bolnav, care îşi va încheia cariera de body-guard după data de 27 iunie) şi Costel Frunză, zis "Violentul", mai intraseră în Institut, dar nu şi pe puntea principală a navei albastre. Pentru ceilalţi era pentru prima oară când intrau în Institut şi tot ceea ce vedeau aici li se părea foarte diferit faţă de ceea ce era afară. Pentru ei era ceva inedit, cuvinte ca "rachetodrom, rampă de lansare, navă spaţială, punte principală etc." lipsind cu desăvârşire din vocabularul lor până în acel moment; acum aveau de-a face cu ele pentru întâia oară.
Cornelia Georgescu
Nu face aproapelui tău ceea ce nu doreşti să ţi se facă.
Pittacos din Mytilene
Da, voi fi femeia din tine, acea taină cu gust de iarbă neatinsă...
Magdalena Dorina Suciu
Nici un profesor de logică nu a ajuns prim ministru.
Victor Stroie
Puterea flămândă de putere nu flămânzeşte.
Josip Sirovec
Un popor needucat este damnat să fie un titirez geopolitic.
Gabriel Petru Băeţan
Hobby-ul – remediul eficace contra singurătăţii.
Mihai Cucereavii
Mulţi dintre aceia care se cred armăsari la beţie sunt în realitate ponei.
Gabriel Petru Băeţan
Căsătoria e ca un credit: te bucuri la început, apoi plăteşti....
Jim Rohn
Într-o ţară unde nu există interes, nu există nimic care să determine interesul.
Victor Martin