simţi că ceva s-a desprins din tine şi te transfigurezi, devii parcă trup fără oase, subţire şi uşoară ca pana, pluteşti în acest văzduh poetic şi simţi că pereţii nu contează, totul pare reliefat, astfel încât ar putea să încapă în acest univers toate cărţile lumii, toate frunzele copacilor şi tot raiul de pe pământ, şi mâna să odihnească peste filele cărţilor, ochii să se înece în verdele frunzelor, iar inima să pulseze şi să cheme starea angelică, adăpostindu-ţi spiritul în paradis.
Lilia Manole
Anii trec, ne gândim adesea la viitor, şi uitam să traim prezentul.
Adrian Bălaşa
Un subiect cu potenţial poate fi lesne ratat printr-o scriitură modestă.
Eugen Ovidiu Chirovici
Nu toţi eroii sunt şi modele morale, dar nici toate modelele morale nu sunt eroi.
Dorel Schor
Mai de folos îi sunt înţeleptului duşmanii decât prostului prietenii.
Baltasar Gracian
Norocul nu-i ajută pe cei care nu întreprind nimic.
Sofocle
Sunt un clown, colecţionar de clipe.
Heinrich Boll
Ţiganul cântă de foame.
Mircea Micle
Plăcerile noastre cele mai mari nu sunt lipsite de tristeţe.
Pierre Corneille
În antichitate, sacrificiile se făceau în faţa altarului. Şi în prezent e la fel.
Helen Rowland