asupra lui, deşi nu mai stătea încolăcit la locul său, se ridicase, bucurându-se de sosirea tânărului său stăpân. El intră în cameră, urmat de cei patru body-guarzi. Văzându-l, chipul blondului se însenină; dispăruseră norii tristeţii. Băiatul o sărută pe Maria pe obraji, apoi îi salută pe părinţii acesteia, de abia după aceea trecând la cei ai casei, printre care se numărau şi bunicii lui. Acum, că sosise el, atmosfera se mai însufleţise puţin. Cei patru body-guarzi luară şi ei loc, la invitaţia tânărului comandant, deşi parcă se simţeau în plus pe acolo. Lucian îşi opri privirea asupra mesei din încăpere, pe care o zări goală. Privi dojenitor spre Diana Enka. Ataşă rapid şorţul de bucătar peste uniforma albastră şi reveni să-şi servească oaspeţii. Făcu mai multe asemenea drumuri, aducând mai întâi un platou cu prăjituri, pe care tot el le făcuse (îşi găsise timp, deşi nu avea foarte mult la dispoziţie), apoi cafele pentru toţi cei prezenţi, băuturi răcoritoare şi şampanie. Îi servi cu atenţie pe toţi, chiar şi pe cei patru body-guarzi, care-l priveau nedumeriţi; nu se aşteptau ca el să-i servească. Maria îl însoţi într-unul din drumurile spre bucătărie, deşi nu pentru a-l ajuta.
Cornelia Georgescu
Foarte mulţi bani dau femeile pe îmbrăcămintea care le ascunde frumuseţea.
Vasile Ghica
Oferă sfaturi şi instrucţiuni celor care caută cunoştere după ce şi-au descoperit ignoranţa.
Confucius
Aspiratoarele noastre au un an garanţie, dar pot funcţiona şi până la doi ani.
Victor Martin
Iubirea - puterea de a ne aminti de durerea celorlalţi.
Teodor Dume
Amintirea lucrurilor trecute nu este în mod necesar amintirea lor aşa cum au fost.
Lucian Blaga
Nici o muzică nu ar fi mai divină decât recviemul înarmării şi al poluării.
Vasile Ghica
De minuni au nevoie cei lipsiţi de un temei raţional al credinţei.
Lev Tolstoi
Energia minţii reprezintă esenţa vieţii.
Aristotel
Cu siguranţă, cea mai venerată mare de către români este Marea Unire.
Iurie Osoianu