pentru că este studiul şi exerciţiul cel dintâi; este greu şi trudnic chiar pentru minţile copiilor care abia se deschid şi se lasă plăsmuite ca ceara în mâinile celor ce-i formează; iar acestora, copiilor, se tinde să li se dea învăţătura, nu ştim dacă cu folos, nu atât prin predare, ci prin joacă, aproape ca o distracţie plăcută; voi însă, cititul l-aţi cucerit cu sudoarea frunţii voastre mature. Da, fruntea voastră, obişnuită cu căldura fierbinte a soarelui şi cu vremuirea iernii, s-a brăzdat de-o nobilă sudoare sub povara frământării noi a ştiinţei ce trudnic se zămisleşte în creier; iar mâna înăsprită şi bătătorită de sfintele unelte ale muncii a tremurat de-o nobilă emoţie, urmărind în cartea de citire biruinţele şi cuceririle pe care ochiul şi mintea continuau a le dobândi, însuşindu-şi cuvinte şi idei noi.
Giosue Carducci
A nu aplauda în picioare e o idee revoluţionară!
Andrei Şerban
Decât o măgulire, un sfat e mult mai bine.
Nicolas Boileau
Poezia se prelucrează la temperatura sufletului, ridicată până la nebunie.
Constantin Răduţ Argetoaia
Guvernele au tendinţa nu să rezolve problemele, ci să le rearanjeze.
Ronald Reagan
A scrie poezie după Auschwitz este o barbarie.
Theodor Adorno
Când spun ceva, de regulă se întâmplă. Poate nu imediat sau programat, dar se întâmplă.
Elon Musk
Epoca pe care o trăim e plină de primejdii; ce plicticos ar fi dacă nu ar fi aşa.
John Steinbeck
Decenţa este o haină elegantă care nu poate fi purtată de oricine.
Betty Marcovici
Pe vremuri divorţul era o excepţie, azi e un sport naţional.
George Budoi