umbră a morţii la ospaţul fericirii tale. Nu puteam să îndur gândul de a părăsi această lume în care tu mai trăiai şi, poate, mai aveai nevoie de mine; jurământul de credinţă pe care ţi-l făcusem îmi cerea să astept şi să îndur. Maggie, nu vreau prin scrisoarea asta decât să te asigur că niciuna dintre suferinţele prin care am fost nevoit să trec din pricina ta n-a fost un preţ prea mare pentru viaţa pe care am cunoscut-o de când m-am îndrăgostit de tine. Nu fi amarâtă că m-ai făcut să sufăr. Am crescut de mic cu sentimentul renunţării; nu m-am asteptat niciodată să fiu fericit; şi faptul ca te-am cunoscut şi te-am iubit m-a împăcat cu viaţa. Ai fost pentru inima mea ceea ce e lumina si culoarea pentru ochii mei, ceea ce e muzica pentru sufletul meu; ai trezit o senzaţie nelămurită de nelinişte într-o conştiinţă arzătoare. Viaţa pe care am descoperit-o de când bucuriile şi durerile tale au început să însemne pentru mine mai mult decât bucuriile şi durerile mele a schimbat murmurul de revoltă în supunerea aceea voită care dă naştere unui sentiment adânc. Cred că iubirea intensă şi nemărginită m-a făcut să capăt o pătrundere mai largă a vieţii, care a crescut pe masură ce înţelegeam viaţa altora, căci pâna atunci, constiinţa dureroasă a înfaţişării mele mă ţinuse departe de ceilalţi.
Mihai Leonte
Un amănunt, fără de care nu poţi fi şi de care uiţi mereu, este moartea.
Teodor Dume
Apa cât de mare vine, piatra tot în vad rămâne.
Tadeusz Nowak
Linguşitorul se echilibrează denigrând.
Vasile Ghica
Cel mai important lucru în comunicare este să auzi ce nu se spune.
Peter Drucker
Niciodată, niciodată, niciodată să nu renunţi.
Gerald Gillis
Patima s-a pus pe capul oamenilor ca curca pe curcan.
Radu Timofte
Încrederea oamenilor în lideri reflectă încrederea liderilor în oameni.
Nicuşor Constantinescu
Niciun cinism nu poate întrece viaţa.
Anton Cehov
Cel mai sadic îndemn adresat unor poeţi contemporani ar putea fi: citeşte-te pe tine însuţi!