inelul din deget. Acasă daca ajunse, ia palatul de unde nu e. Pierise ca şi când n-ar fi mai fost, iar în locul lui găsi iarăşi bordeiul părinţilor lui. Se mai căi el o toană de neghiobia ce făcuse, dar acuma prinde orbul, scoate-i ochii, povestea ăluia. Se hotărî dară să se întoarcă la împărăţia lui, să nu se mai întâlnească cu nişte asemenea oameni răi la suflet. El zise şi părinţilor lui să meargă cu dânsul, să trăiască ca în rai. Dară ei se mulţumiră a le rămânea oasele în sătuceanul în care se născuseră, şi poftiră fiului lor o viaţă lină şi fără de supărări diavoleşti. Bietul Făt-Frumos, trist că-şi pierduse inelul, trist că părinţii săi nu voiesc a merge să trăiască cu dânsul, sta cu capul rezemat pe mână şi se gândea cum să facă ca toate să-i iasă înde bine. Când, deodată, se înfăţişează înainte-i vizitiul ce-i dase împărăteasa.
Petre Ispirescu
Răutatea îşi făureşte chinuri împotriva sa însăşi.
Michel de Montaigne
Cine este obişnuit cu pâine de la tine, îi va fi foame numai cât te vede.
Eva Goes
Omul înţelept va tăcea până la vreme.
Ben-Sirah
Adevărul transformă modurile de gândire şi de existenţă.
Aristotel
Întreg Universul este bazat pe ritmuri. Totul se întâmplă în cercuri, în spirale.
John Hartford
Fii demn! În tine s-au strâns şi trăiesc toţi strămoşii tăi.
Valeriu Butulescu
Ţine-mă, Doamne, sănătos, că prost mă ţin şi singur!
Victor Martin
Cu lacrimi de crocodil nu poate plânge decât... crocodilul.
Mihail Mataringa
Dacă stai în beznă, nu poţi decât să aştepţi să ţi se înveţe ochii cu întunericul.
Haruki Murakami