ne emoţionează şi ne fac, fie şi parţial, conştienţi; întrebări despre originile conştiinţei şi a vieţii pe planeta noastră, despre începuturile Pământului, despre formarea Soarelui, sau cu privire la posibilitatea ca undeva, în tăriile cerului, să existe fiinţe inteligente, ca şi cea mai mare dintre toate întrebările – despre apariţia, natura şi destinul îndepărtat al Universului.
Li Shangyin
Prostul se crede etalon al naturii, iar deşteptul îl încurajează.
George Geafir
Cine doarme vara la umbra, nu va dormi în nopţile de iarnă, din pricina foamei.
Naser Khosrou
Un om educat este un om salvat.
Costel Zăgan
Prostului, tăcerea îi trece drept înţelepciune.
Publilius Syrus
Amândoi îşi fac rău: şi cel care promite, şi cel care aşteaptă.
Gotthold Ephraim Lessing
Dincolo de lucrurile care ne unesc există lucrurile care ne despart.
Betty Marcovici
Nu suntem conduşi de armate, ci de idei.
Mona Caird
Nici nu ne imaginăm de câtă inteligenţă avem nevoie ca să nu fim niciodată ridicoli!
Chamfort
Cine ţine pâinea în sânul altuia, de multe ori rabdă de foame.
Cornel Stelian Popa