te laşi de fumat, începi un nou obicei şi ai eşuat în a ţine această promisiune? De câte ori ţi-ai promis că nu vei mai tolera lipsa de respect şi totuşi nu ai făcut nimic atunci când din nou şi din nou ţi s-a arătat lipsă de respect? De câte ori ţi-ai făcut promisiuni legate de bani, sănătate, iubire şi le-ai încălcat? Crezi că aceste promisiuni rămân fără consecinţe? Cu fiecare promisiune făcută ţie şi neonorată, spui spiritului tău că nu te poţi baza pe tine să faci ce ţi-ai propus şi că eşti o persoană slabă, incapabilă şi lipsită de valoare. Şi ghici ce vei atrage în viaţa ta? Exact oamenii şi situaţiile care îţi vor repeta acest mesaj până când suferinţa ta este atât de puternică încât te face să te revolţi şi să schimbi totul în viaţa ta. Maturitatea înseamnă să îţi ţii promisiunile făcute ţie nu din cauza ruşinii sociale, ci pentru că ştii care sunt consecinţele asupra psihicului şi a fericirii tale.
Pera Novacovici
Spune-mi cine te laudă, ca să-ţi spun cât valorezi.
Dorel Schor
Destinul individului este cel de a servi, nu de a conduce.
Albert Einstein
O minciună spusă când trebuie face mai mult ca zece adevăruri.
Balzac
scenariu de teatru, dramă în două acte
Valeriu Butulescu
Realitatea este că trăieşti până mori. Adevărul e ca nimeni nu vrea realitatea.
Chuck Palahniuk
Meseria de a educa bine constă pe sfert din pregătire şi trei sferturi teatru.
Gail Godwin
Noi nu credem în moralitatea eternă şi considerăm perimate toate poveştile despre moralitate!
Lenin
Omul este nemuritor în timpul vieţii sale şi muritor după moartea sa.
Mihail Kuzmin
Nimic nu este uşor pentru cei încăpăţânaţi.
Nikki Giovanni