Treceți la conținutul principal

Era după-amiaza devreme, în ziua de 10 mai 1996. Nu mai dormisem de 57 de

ore. Singurele lucruri pe care m-am forţat să le mănânc în ultimele trei zile fuseseră un bol de supă cu tăiţei şi nişte arahide glazurate. Timp de mai multe săptămâni suferisem de o tuse convulsivă de pe urma căreia m-am ales cu două coaste fracturate. Prin urmare, aveam dureri groaznice şi respiram cu mare greutate. La 8.848 de metri creierul primea aşa de puţin oxigen, încât capacitatea mea mintală era ca a unui copil înapoiat. În aceste condiţii, nu prea puteam simţi mare lucru în afară de frig şi oboseală.
Valentin David

Jucau umbrele, pretutindeni, si ascultam, în fiecare fir de iarbă, o şoaptă.
G.M. Zamfirescu

Poveştile ochilor şi păcatul lor!
Hortensia Papadat-Bengescu

Prea mult luni, prea puţină cafea.
John Steinbeck

Lenea te lasă muritor de foame.
Gheorghe Gurău

Unii oameni sunt atât de convingători încât devin falşi.
Betty Marcovici

Dacă izbuteşti din prima, încearcă să-ţi ascunzi uimirea.
Harry F. Banks

Fericirea e atunci când în casă, în pat şi în minte este unul şi acelaşi om.
Raluca Chirilă

Prea multă minte strică, dar şi prea puţină.
Dorel Schor

Pentru noi a fost necesar ca Dumnezeu să Se întrupeze şi să moară, ca să putem trăi din nou.
Sfântul Grigorie de Nazianz

Gemeoss

Am dat examenul de admitere la institut, secţia de cinematografie, în 1952. Poeziile

le-am spus fără să fiu emoţionat. Am fost admis. În prima zi de facultate mi s-au restituit însă actele – ele avuseseră mai puţin noroc decât mine, nu fuseseră admise. Marian Popescu În lupta sălbatică pentru existenţă, noi dorim să avem ceva ce durează aşa că ne umplem minţile cu gunoaie şi fapte în speranţa stupidă că ne putem păstra locul. Oscar Wilde O rochie este ca un gard din sârmă ghimpată... Protejează interiorul, fără a restricţiona priveliştea. Sophia Loren Nu toată lumea ajunge vedetă. Statutul de vedetă, nu uitaţi, vine şi din acel ceva unic pe care îl are artistul debutant. Casa de discuri nu poate muta munţii din loc - dar asta nu înseamnă că nu încearcă. Girel Barbu O idee fixă triumfă întotdeauna. Mircea Eliade

Piaţa e matură şi consumatorul e pregătit iar vedetele au un capital imens

de imagine ce poate fi transformat în sume colosale. Din păcate, la fel ca în cazul aurului, valorificarea resurselor autohtone e complicată. Octavian Coifan Pentru că manuscrisul îmi înveleşte scoarţa cerebrală şi bolta-nstelată îmi înveleşte manuscrisul, şi fiecare cuvânt se leagă, în sus şi-n jos, de-un neuron şi de-o stea. Vasile Culidiuc Moartea este o clipire care are plăcerea de a vandaliza totul! Gabriel Petru Băeţan Când în planul mental succesul cu consecvenţă se proiectează, realitatea însăşi se metamorfozează şi în nuanţe vii se colorează. Michelle Rosenberg Viciile mari se instalează comod în sufletele mici. George Budoi Se ştie doar că, în general, pasiunea nu poate fi făcută să cedeze prin raţiune, ci prin constrângere. Căci omul virtuos, adică cel ce trăieşte pentru frumosul moral, se va supune raţiunii, pe când cel vicios, care nu aspiră decât spre plăcere, trebuie constrâns prin suferinţă, ca un animal la jug. De aceea se şi spune că pedepsele aplicate ...

Să prelungim la infinit viaţa frumosului, a dragostei şi a fericirii, departe de lumea nesincerităţii,

a falsităţii umane. Sentimentele noastre nobile nu pot deveni mărfuri ale televiziunii comerciale. Forţa armoniei stă numai în noi. Gândurile noastre curate sunt intime, personale şi au putere afectivă imensă, înnobilându-ne reciproc. Traian Demetrescu Viaţa copiilor să fie cumpătată, veştmintele lor simple. Seneca Simplitatea şi adevărul în artă sunt singurele condiţii ale frumosului. Christoph W. Gluck Cântecele unei mame alină durerile unui copil căruia-i cresc dinţii. Balzac Nu lăudaţi soarele, el există şi fără noi. Boris Marian Mehr E o prostie să dai sfaturi, iar să dai sfaturi bune e de-a dreptul catastrofal. Alexandru Stănescu Când te bagi în praful de cărămidă devii roşu. Goethe Focul, odată stins, nu se aprinde din nou. Fran Walsh Câte unul are haz, dar nu din vina lui. Dorel Schor Bărbaţii iubesc femeia care este bună la pat. Însă nu prima dată când se culcă cu ea. Vasile Ţincaş

Prevăd un al treilea război mondial, care va pune omenirea pe adevăratele ei temelii sociale.

Ca atare, dumneavoastră şi urmaşii dumneavoastră veţi face mâine ceea ce eu am încercat să fac astăzi, dar am fost înfrânt! Dacă aş fi fost învingător, aş fi avut statui în fiecare oraş al României. Cer să fiu condamnat la moarte şi refuz dinainte orice graţiere. În felul acesta, voi fi sigur că voi muri pe pământul Patriei, în schimb voi, ceilalţi, nu veţi fi siguri dacă veţi mai fi aici când veţi fi morţi. Petrarca Nimic din ce am pierdut nu am avut şi nimic din ce am avut nu am pierdut. David Boia Dacă dintr-un eşec ai învăţat ceva, atunci succesul e mai aproape. Dan Surducan Nu contează câţi sunt de partea unuia sau altuia, ci câţi sunt de partea adevărului. George Cornici Prostia îşi calcă pe urme: atenţie la ştaif! Costel Zăgan Eu nu cred că există Dumnezeu. Eu sunt sigur că există. Carl Gustav Jung Câtă vreme cuşca nu e bine închisă, consider că leul are perfectă dreptate. Valeriu Butulescu Nici cel mai fioros animal nu şi-a făcut deocamdată cojoc sau mănuşi...

La îngrijirea unei grădini; deşi te-ai rugat la începutul lucrului, este bine ca

pe parcurs să păstrezi în minte faptul că te afli în prezenţa lui Dumnezeu şi că doar pentru El lucrezi, iar la sfârşitul lucrului să-I mulţumeşti că te-a ajutat. Johhanes Eckhart Imaginaţi mereu un deznodământ fericit, soluţionarea problemei cu care vă confruntaţi, trăiţi pe deplin şi cu anticipaţie bucuria reuşitei, căci orice vă imaginaţi sau simţiţi va fi acceptat şi realizat de către subconştient. Joseph Murphy Iubiţi-vă şi ţineţi-vă de mână, cum se ţin amintirile de sufletul omenesc. Valeria Mahok La începutul ei a fost Adam; la sfârşitul lui va fi Eva. Costel Zăgan Atât la naşterea, cât şi la moartea unei lumi, primul scâncet este al poeţilor. Vasile Ghica

Este posibil şi foarte corespunzător să doriţi să mă întrebaţi cum anume vom

rezolva impasul periculos şi tot mai accelerat creat de politicienii care se opun lumii şi de dogmele ideologice. Eu răspund: se vor rezolva cu ajutorul computerului. Buckminster Fuller Sufletul nostru este un nod de conştiinţă care poartă în el seminţele karma-ei, amintiri şi dorinţe. Devenind conştienţi de manifestarea acestor seminţe, putem deveni un generator conştient al propriei noastre realităţi. Deepak Chopra Dacă înţelegem activităţile lucrurilor, vom cunoaşte toate principiile care le fac să fie ceea ce sunt. Wang Pi Didactica nu are ce căuta pe băncile artei. Vasile Ghica Iraţionalitatea unui lucru nu este un argument al inexistenţei sale, ci o condiţie a sa. Friedrich Nietzsche

Am păşit în viaţă alături de multe fiinţe. Femeia mi-a inspirat încredere. Femeia mi-a inspirat

teamă şi emoţie, stabilitate şi cutremur. Femeia a stat mână în mână cu mine. M-am simţit un răsfăţat al vieţii când femeia iubită a avut curajul să îşi deschidă sufletul în faţa mea, când m-a lăsat să aţipesc pe pieptul ei, când m-a primit lângă ea. Mihail Coandă Săruturile nu durează, gastronomia da! George Meredith Toată viaţa mea, oamenii mi-au spus că n-o să reuşesc. Dar nu i-am băgat în seamă. Ted Turner Nu scrii şi nu gândeşti bine decât ceea ce n-ai niciun interes personal să gândeşti sau să scrii. Nu-mi scriu Memoriile ca să mă apăr. N-am de ce mă apăra, pentru că nu sunt acuzat. Le scriu înainte de a fi acuzat. Le scriu pentru a fi acuzat. Marius Robu Cel mai rapid mod de a-ţi descoperi obiceiurile proaste este să te muţi cu iubitul. Rob Gilbert Tot ce-i excelent e întotdeauna redus şi rar. Baltasar Gracian Caracterul fără înţelepciune poate mult, dar inteligenţa fără caracter nu valorează nimic. Cicero Paradoxul tristeţii: după fiecare partidă de plâns, ...

Albastru curat, calm şi luminos, cerul zilelor senine de vară ne aminteşte cât

de departe suntem de puritatea, liniştea şi lumina lui. Marilena Tiugan Calea către inima unui bărbat trece prin stomac. De aceea l-am lăsat să mănânce în pat. Ljupka Cvetanova Când poţi muta prin credinţă muntele eului personal de pe aşezământul său pe crucea lui Hristos, ai credinţă "cât un bob de muştar" – (mică dar completă) - o credinţă mântuitoare. Marin Moscu Nu mi-e teamă de singurătate. Mi-e teamă să trăiesc amăgindu-mă, văzând realitatea aşa cum mi-ar plăcea să fie, şi nu cum este cu adevărat! Alin Zamfir Pe toată durata filmărilor am simţit că o prezenţă puternică mă însoţeşte. Din interiorul meu venea o rugă: "Nu vreau ca oamenii să mă vadă pe mine. Vreau să-L vadă pe Iisus!". A fost lucrul pe care mi l-am dorit mai mult decât orice, să aibă un efect asupra oamenilor pentru ca aceştia să ia în cele din urmă decizia: să-L urmeze sau nu. Silvia Goteanschii Într-o zi tandră, ca aceasta, în care-mi pare că verdele se-nveşniceşte, îmi rezerv ti...

Toate lucrurile vor fi produse într-o cantitate şi calitate sporite şi cu mai

mare uşurinţă, când fiecare om munceşte într-o singură profesie în acord cu darurile sale naturale şi la momentul potrivit, fără a avea de a face cu nimic altceva. Platon Când evadezi dintr-un spaţiu închis poţi striga sunt liber! Tudor Gheorghe Calotescu Lucian păşea gânditor spre nava construită de el împreună cu cei doi colegi şi prieteni ai săi, cu privirea pierdută în gol, spre nicăieri, fără a vedea nimic în jur. Mergea însă spre nava aceea gândită de el, cea care îi va duce într-o misiune al cărei comandant va fi chiar el... Robert S. Bise Ştim noi să explicăm cum se produce ploaia dacă nu ştim când trebuie să facem lucrările pământului, când trebuie să însămânţăm şi să recoltăm, şi degeaba ştim noi cum se produce mişcarea astrelor dacă nu ştim cine suntem noi înşine şi încotro ne îndreptăm. Deci să ne îndreptăm cunoaşterea spre lucrurile utile şi să evităm cunoştinţele fără de folos. Socrate Optimistul suprarealist consideră că lumea din afara temniţei e de fapt dup...

Cel mai important om cu care am jucat a fost Ion Iancovescu, un actor nemaipomenit.

De la el am învăţat mult. M-a luat cu el peste tot şi făceam turnee, deoarece el nu avea familie. Aşa că m-a luat ca un fel de om al lui. Mi-a oferit nişte lecţii inimaginabile pe care nu le făcusem la Conservator. El mi-a arătat mai mult decât aş fi putut învăţa. Harry Ross În spatele fiecărui cuvânt o lume întreagă stă ascunsă, aşteptând să fie imaginată. Heinrich Boll Eşti singurul om de pe Pământ care poate dispune de propriile abilităţi. Larry Bird Găseşti fericirea abia atunci când îţi dai seama că nimic nu este prea important. Antonio Gala În primul rând, cred că ştiinţa economiei monetare a devenit în mod clar mai bună. Martin Feldstein Legile nu sunt decât nişte simulări ale realităţii. Alfred Korzybski Câtă pânză ai lucrat, apusul soarelui ţi-o arată. Letiţia Iubu Gândim văzând cu ochii; uneori, gândim mult mai încet. Victor Martin Omătul e rece şi prost, şi eu nu-l iubesc. Aurel Dumitraşcu Dragostea nu e ceva pe care să găseşti. Dragostea e ceva ca...