am spălat paharele de vin, am ascuns toate discurile. Vara în care nu am putut să arunc fotografiile, dar am reuşit să nu le mai privesc, să nu le mai trăiesc. Vara în care m-am scos singur de sub dărâmături, fără să o mai aştept pe ea să vină să mă salveze. Atunci am început să trăiesc din nou, dar altfel. Involuntar am început să trăiesc prin ea, chiar dacă ea încetase să-mi mai fie stâlp. A fost momentul în care ea s-a mutat de lângă mine, undeva... în mine, pentru că abia după ce am pierdut-o, am reuşit să o cunosc cu adevărat.
Petre Prioteasa
Minimul pe care-l putem cere unei sculpturi este să nu se mişte.
Salvador Dali
Cine acceptă să i se ia viaţa fără luptă devine complice la crimă!
Elena Stan
Pentru mine nu este important ca oamenii să mă înţeleagă.
Kate Bush
Nu toate maicile sunt surorile lui Hristos.
Carmen Tania Grigore
Voiam să înţeleg lumea cu inima mea.
Octavian Paler
Geniul corectează ceea ce a greşit harul.
Grigore Vieru
Un bordei să ai, numai să fie al tău.
Colin Turner
Păstrarea secretului, odată acceptată, devine o dependenţă.
Edward Teller
Eşti imbecil, dacă bârfeşti o nulitate.
Vasile Ghica