să ai acelaşi tip de emoţii şi acelaşi gen de comportamente, iar cumva, miraculos, să ai alte rezultate. Mintea ta în acest moment este cel mai mare obstacol, pentru că te minte. Îţi spune "lasă că merge şi aşa, mai o vreme". Şi apoi ştii ce se întâmplă? Ajungi în cel mai de jos punct al vieţii tale în care suferinţa şi disperarea sunt ca un nisip mişcător din care este foarte greu să ieşi. Există oameni care au o atitudine de parcă sunt vite duse la tăiere care nu mai au nicio scăpare şi şi-au acceptat soarta. "Eu nu am soluţii". "Eu nu mai ştiu ce să mă fac". Deci după ce ai făcut toate greşelile posibile acum nu doar că te uiţi după soluţii în locuri greşite încercând să ascunzi rahatul sub covor, dar mai vrei soluţiile şi REPEDE dacă se poate. Tot ce ai, tot ce eşti azi, este suma deciziilor şi comportamentelor tale din trecut. Accepţi asta şi ai o şansă să începi să schimbi ceva.
Pera Novacovici
Dulce este cuvântul pace, şi ea însăşi este binefăcătoare; însă este o mare deosebire între pace şi robie: pacea este libertatea netulburată; robia este cea mai mare nenorocire, care trebuie respinsă nu numai prin război, dar chiar şi prin moarte.
Boris Marian Mehr
Greu să constaţi sau să spui azi: nomen est omen.
Nicolae Mareş
Caracterul puternic este doborât de schimbare, cel slab de permanenţă.
Jean Paul
Unii se căznesc a iubi în tine iubirea ta pentru ei.
Nicolae Iorga
Strigătul nou-născutului – cheia sol pe portativul alunecării-n genune.
Elena Toma
Fă-ţi banii să lucreze pentru tine!
Richard Templar
Pentru a avea cel mai mare impact atunci când lucrăm, trebuie să învăţăm să facem pauză.
Marius Simion
Munca te scoate din sclavia neputinţei şi din gândul umil al celorlalţi.
Teodor Dume
Câinele, cu sila nu-l poţi duce la vânătoare.
Proverbul zilei