se cercă să ia şi nu putu; ea nu mai putea răbda de foame. Pe la puţ trecu cu jind, că nu-i dete măcar o picătură de apă, ca să se răcorească; iară când trecu pe la grădină, îi lăsa gura apă şi nu putu nici să se umbrească puţin de arşiţa soarelui. Ajungând acasă obidată de osteneală şi flămândă, n-avu răbdare, ci chemă pe mumă-sa la o parte şi-i zise să facă pe unchiaş şi pe fie-sa să iasă afară. Cum rămase singurele, deschise lada; dar ce ieşi d-acolo? balauri, şerpi, şi câte lighioni toate, cărora le arsese gâtlejurile când le dase de mâncare; şi îndată le sfâşiară şi le mâncară. Tot satul se spăimântă de întâmplarea asta; şi fiecare om băgă de seamă că asta vine de la răsplătirea dumnezeiască. Fata moşneagului însă se căsători cu un flăcău din cei mai frumoşi ai satului, care o ceru de la tată-său şi o luă de soţie. Mare veselie se făcu în sat la nunta lor, şi trăiesc în fericire până în ziua de azi.
Petre Ispirescu
A trăi o viaţă de succes este un lucru care se învaţă.
Herbert Harris
Am inima mai grea decât un mormânt: în ea s-a îngropat şi ultimul orizont-cel al deziluziei.
Costel Zăgan
Într-o relaţie, tratezi persoana iubită în modul în care vrei să fii tratat.
Bradley Cooper
Trebuie să tratezi Hollywoodul ca pe prietenul tău - el este acolo tot timpul.
Yunjin Kim
Resentimentul este ca şi cum ai bea otravă şi apoi ai aştepta să-ţi omoare duşmanii.
Nelson Mandela
Ceea ce se iartă este uşor de amintit.
Louis Dudek
Normalitatea calmează, dar nebunia este mult mai interesantă.
John Russell
Trăiesc, ca orice om real, în munca mea.
Max Frisch
Omul nu este propriul lui prezent. El este propriul său viitor.
Constantin Noica