ziua se odihnea; iară când fu într-o dimineaţă, se întoarse trist la tată-său şi-i spuse cum priveghease până la miezul nopţii, cum mai pe urmă îl apucase o piroteală de nu se mai putea ţinea pe picioare, cum, mai târziu, somnul îl copleşi şi căzu ca un mort, fără să se poată deştepta decât tocmai când soarele era rădicat de două suliţe, şi atuncea văzu că merele lipsesc. Nepoftită fu mâhnirea tatălui său, când auzi spuindu-i-se astă întâmplare. De silă de milă, fu nevoit a mai aştepta încă un an, ca să facă şi voia fiului său celui mijlociu, care cerea cu stăruinţă de la tată-său ca să-l lase şi pe dânsul să pândească, şi se lega că el va prinde pe hoţii care îi făcea atâta întristare. Timpul veni, merele începură a se pârgui; atunci fiul său cel mijlociu păzi şi el; dară păţi ca şi frate-său cel mare.
Petre Ispirescu
Scrie pe lumânare pentru neuitare.
Gheorghe Ion Păun
Repezeala aparţine tinereţii; prudenţa, bătrâneţii.
Cicero
Margulis poate fi asociat cu Gogoaşa care a fost păcălită de vulpe.
George Budoi
Oferă-i duşmanului nu numai o cale de scăpare, ci şi una de a se apăra.
Thomas Hardy
Doar filtrată prin cugetare, fraza poate purta mesajul înţelepciunii.
Ianoş Ţurcanu
Eficienţa nu are nici un rost; principalul este că sutem serioşi când muncim.
Victor Martin
Cred că majorităţii actorilor le place să fie plăcuţi.
Mark Steven Johnson
Nu încerc să fiu sexy. E doar felul meu de a mă exprima, atunci când mă mişc.
Elvis Presley
Virtutea îşi ajunge sieşi pentru a da fericire.
Zenon