la tine şi vor să obţină uşor. Cine îţi cere să fii umil şi să nu emiţi pretenţii mari de la viaţă? Cei care se tem ca prin exemplul tău îi vei face să pară mici sau vor trebui să iasă din zona de confort. Cine îţi cere să fii într-un fel sau altul? Cei care nu aplică pe ei propriile lor sfaturi. Nu există nicio autoritate pe pământ care să îţi poată spună cum sa fii. Fii cum vrei şi culege roadele sau plăteşte preţul. Este drumul tău de autocunoaştere şi orice sfat din exterior nu va face decât să te devieze de la drum, să te încetinească şi să îţi răpească lecţiile. Fii şi umil şi îndrăzneţ, fii şi egoist şi altruist. Fii în toate felurile şi trage singur concluziile. În inima ta este autoritatea supremă. Vei ştii cum e bine să fii şi ce e bine să faci în funcţie de gradul de împlinire sufletească pe care îl vei simţi. Acela este adevărul tău, singurul adevăr valabil pentru tine în întreg Universul. Nu există decizii bune sau rele, există doar decizii congruente sau incongruente cu adevărul tău interior. Simţi de fiecare dată când eşti aliniat şi de fiecare dată când te îndepărtezi de sensul vieţii pentru tine. Fii atent la busola interioară şi vei ştii tot ce e nevoie să ştii.
George Cornici
Aforismele sunt nişte propoziţii scurte, dar nu toate propoziţiile scurte sunt aforisme.
Mihai Cucereavii
O femeie ar trebui să ştie ce simte despre a avea copii.
Pamela Redmond Satran
Toata educaţia depinde de mamă.
Aristotel
Dacă vă întâlniţi cu oameni care vă laudă, aruncaţi-le cu praf în faţă.
Vladimir Potlog
Trebuie să readucem cultura, înapoi, în ţară.
Victor Martin
Orice om cinstit preferă să-şi piardă mai curând onoarea decât conştiinţa.
Michel de Montaigne
Bogăţia este rezultatul capacităţii umane de a gândi.
Ayn Rand
Fericirea este o stare iraţională, dacă încerci să o analizezi, dispare.
A.J. Cronin
Nu există femei care nu pot fi supuse, există doar bărbaţi care nu domină!
Ovidiu Kerekes