Iubirea nu este niciodată sacrificiu. Ce înţelegeţi prin cuvântul sacrificiu? Renunţare? Făcând lucruri pe care
nu vreţi să le faceţi? Eu mă sacrific pentru ţara mea, fiindcă îmi iubesc ţara. Mă sacrific pentru că îmi iubesc părinţii. Asta înţelegeţi? Ei bine, este asta iubire? Poate iubirea să existe când vă forţaţi cu tot dinadinsul să faceţi ceva pentru alţii? Mă întreb dacă înţelegeţi cuvântul sacrificiu. Pentru ce folosiţi acest cuvânt? Ştiţi, cuvinte precum răspundere, datorie, sacrificiu sunt cuvinte groaznice.
Constantin Ardeleanu
Sunt un călător, şi un navigator, şi în fiecare zi descopăr o nouă regiune în sufletul meu.
Dumitru Râpanu
Dacă toţi oamenii ar trăi din politică, atunci noi pentru cine am mai munci?
Girel Barbu
Există în viaţă lucruri între care nu se poate opta.
Octavian Paler
Critica ordinară a lumii nu ţine seama de ceea ce ţi-a reuşit, ci de ceea ce ai greşit.
Baltasar Gracian
Personalitatea e cea mai mare fericire hărăzită oamenilor.
Thomas Mann
Ninsoarea este bucuria copilului din noi înşine!
George Aurelian Stochiţoiu
Bărbaţii, m-am gândit că aduc mai multe probleme decât beneficii.
Eva Rice
Cel deştept nu comite prostii neînsemnate.
Goethe
Răspunsul la ură este dragostea!
Mahatma Gandhi