le amintească faptul că el ar fi comandantul misiunii, deci, într-un fel, cel mai mare în grad în următorii ani, dacă ar fi să se stabilească o ierarhie în echipaj; asta presupunea, implicit, că subalternii săi ar fi fost nevoiţi să-i dea ascultare fără a se opune. El însă nu le solicita ascultare, nu avea asemenea pretenţii pe care le considera absurde, iar pe colegii săi nici nu avea de gând să-i considere subalterni, inferiori lui, chiar dacă Nistor continua să-i spună "şeful" şi nu părea a avea de gând să renunţe la acest gen de a i se adresa lui Lucian.
Petre Prioteasa
Din care grădină furi un cucuruz, poţi fura şi un sac.
Nicolae Bunduri
Unde domină aroganţa, invidia şi minciuna, piere modestia, bunătatea şi adevărul.
Mihai Cucereavii
Omul care nu pune în practică metafizica sa este ca un măgar încărcat cu cărţi.
Mahomed
Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba.
Virgil Petcu
Pacea îţi poate vindeca orice rană, însă pentru a primi pace, este necesar să oferi pace.
Cătălin Manea
Arta este plagiatoare sau revoluţionară.
Paul Gauguin
Nimic nu-l face pe un om atât de misterios şi incognoscibil, ca fermitatea lăuntrică.
Heinrich Mann
Când îmbătrâneşti, nu mai ai inimă, ai cord!
Grigore Moisil
Nimeni n-a murit de "dulceaţă de coarne".
George Budoi