tine ce te face fericit. Simte-te liber să îţi doreşti fericirea. Dacă simţi că te-ai sacrificat, că ai făcut compromisuri pentru ceva, să ştii că o să "scoţi ochii" celui care te-a pus să te sacrifici şi o să apară conflicte, mai devreme sau mai târziu. De fiecare dată când vrei să faci pe plac altora în detrimentul tău, îţi scade cu puţin stima de sine şi puterea interioară. De fiecare dată când tinzi spre standardele puse de alţii în viaţa ta, îţi scade respectul de sine pentru că tu consideri că standardele tale nu sunt importante, ci doar ale altora. Află în ce crezi tu cu adevărat, ce este important pentru tine, ce te face pe tine fericit şi începe să îţi creezi propriile standarde.
Marilena Tiugan
Lenea e autoarea a nouă invenţii din zece.
Simona Catrina
Moartea este cea mai binecuvântată dintre visuri.
Georg Buchner
Unde se grămădesc banii, vin şi grijile.
Tony Hsieh
Simplitatea reduce stresul.
Doreen Virtue
Oaia să nu negocieze cu lupul, dacă vrea să nu fie mâncată!
George Budoi
Te poţi murdări şi cu praf de curăţat.
Valeriu Butulescu
Vârsta e ceasul meu deşteptător.
Ernest Hemingway
Unii au un sac de nisip în loc de inimă, şi tot ei se miră de ce le e inima atât de grea.
Andrea Bocelli
Şi Sfântul Petru vămuieşte cu aur la porţile raiului.
Corneliu Costăchescu