Popa şi învăţătorul din satul Vereşti, ultimul însărcinat cu educaţia copiilor, celălalt îndrumând religia credincioşilor,
propovăduiau asemenea poveşti supranaturale, cu atât mai vârtos cu cât le credeau din toată inima. Amândoi afirmau, "întemeiaţi pe dovezi" că vârcolacii bântuie prin ţară, ca vampirii, numiţi strigoi pentru că strigă, se adapă cu sânge omenesc, că stafiile rătăcesc printre ruine şi devin răufăcătoare dacă uiţi să le aduci seară de seară băutură şi mâncare. Există ielele, babele cărora se cuvine să te păzeşti să le ieşi în cale marţea şi vinerea, cele mai rele zile de peste săptămână. Ia pătrundeţi în adâncul pădurilor din comitat, păduri fermecate, în care se ascund balauri, dragoni uriaşi ale căror fălci se cască până-n nori, sau zmei cu aripi nemăsurate, care răpesc fecioare de viţă împărătească, ba şi pe cele de neam prost, dacă-s chipeşe. Iată destui monştri cumpliţi, pare-se şi care-i geniul cel bun pe care li-l opune închipuirea poporului? Nimeni altul decât şarpele casei, ce trăieşte prietenos în fundul vetrei casei şi căruia ţăannul îi cumpără puterea binefăcătoare, hrănindu-l cu fruntea laptelui.
Jules Verne
Numele lui Botezatu a devenit vecin cu opulenţa.
Sabina Ivănică
Jefuind patria, pe tine te jefuieşti.
Nicolae Mareş
Cine nu riscă, pierde totul.
Fouche
Ce uşor face omul pasul de la iubire la ură!
George Budoi
Ura produce mai multe evenimente în viaţa oamenilor decât dragostea.
Betty Marcovici
Oamenii înţelepţi, chiar dacă toate legile ar fi abolite, tot ar trăi în acelaşi fel.
Aristofan
Nu pot să vorbesc despre toate lucrurile deodată; nu le cunosc.
Victor Martin
Victoria este a jucătorului care face penultima greşeală.
Savielly Grigorievitch Tartakower
Scopul trebuie să fie concret şi măsurabil.
Herbert Harris