Când aveai 10 ani problema era că nu ai bani de buzunar. Acum ai un venit, dar ai şi alte probleme. Poate că e nevoie să te întreţii singur, dar cel puţin ai banii tăi. Problemele, însă, sunt mai mari. Apoi îţi faci o firmă. Câştigi mult mai mulţi bani, însă stresul şi cheltuielile au crescut şi ele mult, precum şi responsabilităţile. Problemele nu dispar niciodată, ci devin direct proporţionale cu puterea noastră de a le duce pe umeri. Paradoxul e că în timp ce problemele tale devin din ce în ce mai mari, tu poţi să devii din ce în ce mai fericit. "Când o să am şi când o să fiu, am să fac..." este păcatul pe care mulţi oameni îl comit. Nu vei avea niciodată fericirea dacă nu reuşeşti să fii fericit chiar în clipa asta pentru că, privind la viaţa ta, erai mai rău acum mult timp. Dacă după tot drumul pe care l-ai parcurs, dacă după ce ai supravieţuit şi încă eşti în picioare nu poţi să fii recunoscător şi fericit, când crezi că vei fi? Problemele tale vor deveni şi mai mari pe măsură ce viaţa trece. Aşadar, e nevoie să fii fericit acum sau nu vei mai fi niciodată.
Mihai Leonte
Morţii arată îngrozitor de morţi atunci când sunt morţi.
W. Somerset Maugham
Marii pictori de icoane au avut mâini sărutate de sfinţi.
Octav Bibere
Norocul este excepţia, nu regula jocului.
Vasile Ghica
Cine visează cai verzi pe pereţi reuşeşte la paştele cailor.
Dorel Schor
Iubito, fă-mi o poză cu tine, când visezi, să mă văd şi pe mine în visele tale.
George Petrone
Vreau să nu moară nimic din ce e frumos în om. Şi în el totul este frumos.
Cătălin Bursaci
Unii ies faliţi din afacerile vieţii pentru că vor să câştige numai ei.
Elena Stan
Un nod de cravată bine făcut este primul pas în viaţă.
Oscar Wilde
Trebuie să rămâi cu picioarele pe pământ ca să dai valoare lucrurilor cu adevărat importante.
Chayanne