soare s-a împletit pe dânsa ca o sârmă de aur, făcând-o să tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua întâi i s-a părut scurtă, şi apropierea nopţii o mâhni. Lumina se stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte şi să aştepte, aţipind, până a doua zi, venirea soarelui. Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, şi toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor.
Alexandru Marius
Lăsaţi-l pe cel care vrea să urnească lumea, să se urnească mai întâi pe el însuşi.
Socrate
Să suferi în tăcere este unica lecţie care face să o învăţăm în această viaţă.
Vincent Van Gogh
Zeii sunt de partea celor puternici.
Publius Tacitus
Acceptăm iubirea pe care credem că o merităm.
Stephen Chbosky
Unii aşteaptă ploaia ca să nu plângă singuri.
Fabrizio De Andre
Viaţa îşi spune cuvântul, numai că vorbeşte prea repede.
Dorel Schor
Unii cred că înşeală viaţa, îmbătrânind fără să facă nimic.
Valeriu Butulescu
Misterul nu-l descoperim. Ni se arată.
George Geafir
Ştiind că mi-e frică de ea, bătrâneţea va veni la mine pe furiş.
Marius Robu