lumea întreagă, dimpreună cu noi, şi-a căror existenţă, de cum o cercetezi mai de-aproape, se dovedeşte a fi un lung şir de crime zilnice reînoite, numai că oamenii ăştia se bucură de glorie, de onoruri, de putere, (de aceea) fărădelegile lor sunt consfinţite prin legi, în timp ce oricât de departe am căuta în istorie totul ne demonstrează că un furtişag mărunt, şi mai cu seamă de alimente neînsemnate precum vreun cultuc de pâine, slănină sau brânză, atrage negreşit asupra făptaşului oprobiul categoric, regenerarea energică a comunităţii, pedepsele cele mai mari, dezonoarea obligatorie şi ruşinea de neispăşit, şi asta din două motive, mai întâi pentru că autorul unor asemenea fărădelegi e de regulă sărac iar starea implică prin ea însăşi un dispreţ capital, şi-apoi pentru că fapta lui comportă un soi de mustrare tacită la adresa societăţii. Furtul săracului devine o maliţioasă luare înapoi pe cale individuală.
Louis-Ferdinand Celine
Prima îndatorire a unui student la arte este de a observa şi a studia cu mare atenţie natura.
Kimon Nicolaides
O lume am avându-te pe tine!
George Budoi
Împărtăşirea bucuriilor, nu a suferinţelor creează prietenul.
Friedrich Nietzsche
Numele bun este mai de preţ decât o bogăţie mare.
Solomon
Pedeapsa pentru furt este invers proporţională cu suma furată.
Paul Constantin
Cutare care nu e sigur de tată-său are pretenţia să ne înşire strămoşii lui!
Nicolae Iorga
Inflaţia internă reflectă politica monetară internă.
Martin Feldstein
Necazul, ca şi rochia ruptă, trebuie lăsat acasă.
Robert Frost
Ultimul lucru pe care mi-l doresc este să te rănesc. Dar e pe listă.
Andrei Tudora